Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După ce Becali a ajuns la închisoare, "eroul de la Sevilla" nu ştie care va mai fi situaţia sa la Steaua

Publicat in Pro Sport, joi 23 mai 2013 · ·

Helmut Duckadam primea un salariu lunar din partea lui Gigi Becali de 3.000 de euro. El nu a figurat niciodată pe ştatele de plată ale angajaţilor Stelei

După ce Gigi Becali a ajuns în spatele gratiilor, foarte mulţi oameni din anturajul său se gândesc serios la ce vor face în viitor. Printre aceştia se numără chiar şi Helmut Duckadam, cel care până în prezent ocupa o funcţie, şi aşa de decor, la Steaua. Numit preşedinte de onoare al celui mai titrat club din fotbalul românesc, eroul de la Sevilla nu ştia ieri care va mai fi situaţia sa după ce mai marele clubului din Ghencea a ajuns în puşcărie. „Nu prea am ce să comentez, deoarece nici eu nu ştiu ce voi face de acum încolo. Săptămâna viitoare voi ajunge la Bucureşti şi o să văd cu cine pot să discut despre situaţia mea. Cum eu nu sunt un angajat al Stelei, voi încerca să-mi clarific situaţia în zilele următoare”, a dezvăluit, ieri, fostul mare portar al Stelei.

Managerul nu-l înghite

În condiţiile în care Gigi Becali se află după gratii, este greu de crezut că Duckadam va mai avea multe zile de petrecut în anturajul Stelei, ştiindu-se faptul că relaţiile sale cu unul dintre managerii clubului din Ghencea sunt destul de reci. De când fostul conducător al Unirii Urziceni a revenit la echipă şi a început colaborarea cu Reghecampf, „eroul de la Sevilla“ nu a mai călcat niciodată în vestiarul Stelei. Mai mult, în momentul în care Rony Levi îi antrena pe roş-albaştri, unul dintre manageri i-a luat acestuia maşina de serviciu şi i-a dat-o antrenorului israelian.

Helmut Duckadam primea un salariu lunar din partea lui Gigi Becali de 3.000 de euro. El nu a figurat niciodată pe ştatele de plată ale angajaţilor Stelei

După ce Gigi Becali a ajuns în spatele gratiilor, foarte mulţi oameni din anturajul său se gândesc serios la ce vor face în viitor. Printre aceştia se numără chiar şi H

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum 42 minute
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 3 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

CE Canotaj: Aur pentru România în proba de dublu rame feminin

HotNews acum 22 minute
Echipajul feminin de dublu rame al României, format din Ioana Vrânceanu şi Roxana Anghel, a cucerit duminică medalia de aur la Campionatele Europene de la Szeged, Ungaria. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Prof

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 37 minute
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 40 minute
Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul a avut loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti. La eveniment au participat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi mai mulţi miniştri şi lideri ai

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra oraşului Rafah, susține președintele palestinian Mahmoud Abbas

G4Media acum o ora
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, transmit AFP şi Reuters, transmite Agerpres. ”Facem apel la Statele Unite să îi ceară Israelului să p

Accident pe DN1, la Predeal - trei persoane rănite, printre care un copil de 2 ani şi jumătate, sunt evaluate la faţa locului

News.ro acum o ora
Trei persoane, inclusiv un copil de 2 ani, au fost rănite duminică, după ce două autovehicule s-au ciocnit pe DN1, la Predeal. Pe DN1 Braşov-Ploieşti, la kilometrul 139+100 de metri, în zona localităţii Predeal, judeţul Braşov, a avut loc o coliziun

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°