Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blestemul de la Dinamo

Publicat in Adevarul, vineri 5 iunie 2009 ·

Din orice azimut fotbalistic ai privi, lucrurile se văd la fel: Dinamo pare un club lovit de blestem. Blestemul Ligii Campionilor. Sau, mai exact, blestemul de a nu ajunge niciodată în Liga Campionilor. Dacă am trăi prin Haiti şi ne-am rândui viaţa după practicile voodoo, ne-am mulţumi cu toţii să punem eşecurile în serie ale dinamoviştilor pe seama blestemelor vrăjmaşe, a păpuşilor asasine şi a sângelui de cocoş. Dar cum Caraibii sunt departe de noi, ne vom mulţumi să căutăm explicaţii ceva mai raţionale.

Dinamo n-a ajuns niciodată în grupele Ligii Campionilor, în cei 18 ani de existenţă ai acestei competiţii, pentru că n-a meritat să ajungă acolo. În vorbe, başkanii clubului se pregătesc non-stop pentru Liga Campionilor. În realitate, ei fac tot posibilul să înregistreze eşec după eşec. S-ar putea spune chiar că-şi pregătesc temeinic rateurile europene.

În anii ’90, Vasile Ianul şi generalii din jurul său au făcut praf zestrea fotbalistică lăsată de Mircea Lucescu. Şi-au îngrăşat conturile, şi-au ridicat vile, şi-au furajat afaceri, dar în urma lor au lăsat un club care arăta mai rău decât după un bombardament atomic.

„Era generalilor” a fost urmată de „era capitaliştilor de tranziţie”. Al doilea val de lăcuste! Zeci de jucători vânduţi cu milioane de dolari au fost înregistraţi în contabilitate la preţ de câini maidanezi. Contractele la export au fost castrate de câte un zerou, iar afacerile acţionarilor s-au îngrăşat din osânza astfel rezultată. Amănunte la DNA, unde domnii Borcea-Neţoiu-Becali Brothers au devenit de-ai casei.

De câţiva ani, acţionarii au schimbat tactica: chiar vor în Ligă! Şi cum să nu vrea, când îi aşteaptă un purcoi de bani, iar haiduciile de altădată înseamnă puşcărie curată?! Dar muzica aceea plăcută – imnul Champions League – continuă s-o asculte doar dacă se încumetă cei din Ghencea,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°