În câteva ore, „emanatul" plecat din Casa Scînteii „bifează" punctele esenţiale în dobândirea puterii: Televiziune, MApN, sediul CC al PCR, plus consultări telefonice cu sovieticii. Casa Scînteii, cartierul Primăverii, Televiziunea, Ministerul Apărării Naţionale, sediul Comitetului Central. Pe acest traseu a ajuns Iliescu şef al statului.
22 decembrie 1989, ora 12.09: Ceauşescu fugea de pe sediul CC al PCR. În zona celor care „lucrau" pentru înlăturarea regimului se aştepta semnalul. El a venit prin Televiziune: „Dictatorul a fugit!". Era aşteptat noul lider, înlocuitorul lui Ceauşescu. Câţiva ştiau cine este şi ce hram poartă.
Cei mai mulţi au fost nevoiţi să-l accepte. Şi asta, pentru că lucrurile erau deja clare. Complotul lucra şi aştepta momentul. La fel şi Iliescu, director al Editurii Tehnice, care în acea dimineaţă de 22 decembrie 1989 se afla la slujbă. Aparent, ca orice „om al muncii".
Casa Scînteii
Potrivit propriei declaraţii, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, Ion Iliescu se afla în biroul său de la etajul 7 al Casei Scînteii. Venise la serviciu ca într-o zi obişnuită, cu tot cu coloana de securişti care îl supraveghea.
„Eu eram urmărit de un filaj la lumina zilei. Nici măcar nu se mai jenau de vreo cinci ani. Erau trei maşini care se ocupau numai de mine. Două mă urmăreau permanent, a treia rămânea în faţa casei. O urmăreau pe soţie şi pe cine vine, intră şi iese de la mine.
Inclusiv în 21-22 decembrie, cele două maşini m-au escortat până la Casa Scînteii, unde aveam sediul Editurii Tehnice. Pe la ora 11.00, că erau, de acuma, şi cei din editură edificaţi şi urmăreau cele două maşini care veneau după mine şi plecau cu mine. Unul zice: «Domnule, au dispărut cele două maşini care au venit cu tine dimineaţă!». Şi pe urmă a apărut scena asta cu elicopterul.
Mi-am luat rămas bun de la băieţii de la editură, zic: «Fr