Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un “ultim atac“ la adresa cancelarului Angela Merkel

Publicat in Capital, vineri 20 septembrie 2013 ·

Creştin-democraţii germani conduşi de cancelarul Angela Merkel au fost joi seară ţinta unui atac verbal dur din partea socialiştilor, în ultimul mare miting electoral al acestora organizat înaintea alegerilor parlamentare din 22 septembrie.

''În trei zile, vă puteţi debarasa de acest guvern. Mergeţi la vot, vă rog! Merkel nu dă direcţia ţării, ea se învârte în cerc'', a declarat candidatul Partidului Social-Democrat (SPD) la postul de cancelar, Peer Steinbrück, în faţa a mii de simpatizanţi reuniţi la Berlin, în Alexanderplatz. El a criticat ceea ce a numit prudenţa excesivă a cancelarului Angela Merkel şi lipsa sa de ambiţie.

Aflat, în sondajele de opinie, cu cel puţin 10% din preferinţele electoratului în spatele Uniunii Creştin-Democrate/Uniunii Creştin-Sociale (CDU-CSU), partidul lui Steinbruck încearcă pe ultima sută de metri să atragă de partea sa un număr cât mai mare de alegători indecişi.

''În momentul în care stabileşti o direcţie şi administrezi această ţară, dar îi decizi şi direcţia politică, poţi să jigneşti şi să provoci. Măcar cu mine ştiţi la ce să vă aşteptaţi, spre deosebire de ultimii patru ani'', a adăugat Peer Steinbruck în faţa simpatizanţilor SPD, dintre care mulţi purtau bannere cu sloganul electoral al acestei formaţiuni - ''Câştigăm împreună''.

Un nou sondaj de opinie, realizat joi de institutul Wahlen la cererea canalului de televiziune public ZDF, oferă o imagine neclară asupra rezultatelor scrutinului din 22 septembrie, deşi confirmă că Angela Merkel îşi va putea păstra cu greu actuala coaliţie formată împreună cu liberalii (FDP). Astfel, CDU-CSU este creditată cu 40% din intenţiile de vot, în timp ce FDP pierde jumătate de punct procentual faţă de săptămâna trecută, ajungând la 5,5%.

Social-democraţii ar urma să obţină 28% din voturi, în timp ce Verzii - cu care SPD ar dori s

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 20 minute
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

ÎNCHISOARE pentru ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu. Criminalul va sta 10 ani în spatele gratiilor

Gandul acum o ora
Ucigașul interlopului Emi Pian, liderul clanului Duduianu, a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Decizia judecătorilor este definitivă. Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghia

Mirel Palada, condamnat definitiv după ce a refuzat să i se verifice alcoolemia când a fost oprit de poliție în trafic

Ziare.com acum o ora
Sociolog și fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada a scăpat cu câteva ore de muncă în folosul comunității după ce a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Curtea de Apel București i-a dat o pedeap

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Copii răniți în Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România, anunță Alexandru Rafila

HotNews acum o ora
​Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, la Iaşi, că se fac pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în unităţi medicale din România, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 4 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Paul McCartney a devenit primul muzician britanic miliardar

News.ro acum o ora
Paul McCartney s-a alăturat clubului miliardarilor, devenind primul muzician britanic care a acumulat o astfel de avere, potrivit clasamentului anual al Sunday Times, care confirmă tendinţa de scădere a numărului de miliardari din Marea Britanie. Po

Primăria Sectorului 4: Aeroportul Bucureşti-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri şi va permite transportul a minimum 30.000 de tone de mărfuri în fiecare an

News.ro acum 2 ore
Aeroportul Bucureşti-Sud, care urmează a fi construit la sud de Capitală, în urma unui parteneriat ce va reuni autorităţi locale şi centrale cu atribuţii în domeniu, va fi dimensionat astfel încât să poată deservi peste 11 milioane de pasageri, într

Vremea

București
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

21°
vin.

8°/21°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°