n) Stilul, la un scriitor, înseamnă şi o definire a dicţionarului său. Dacă ni se atrage atenţia asupra acestui fapt, realizăm că unele cuvinte sunt întrebuinţate cu precădere, iar altele niciodată. Toţi oamenii, nu numai scriitorii, pot fi portretizaţi atât prin prezenţa, cât şi prin absenţa unor cuvinte din limbajul lor. Absenţele în absolut sunt tot atât de semnificative ca şi folosirea excesivă.

Am citit de multe ori vorbele de alint, cum ar fi bunăoară a desmerda, desmerdare, dar când e să le pun pe hârtie am probleme. Trebuie să întreb cum sunt scrise corect, cu "s" sau "z", sau să mă uit în dicţionare, iar lucrurile se complică atunci când mă întreb cum s-au născut ele în limba română şi cum va fi evoluat înţelesul lor până la forma şi cuprinderea de azi. Deoarece, prin natura profesiei, conştientizez locul şi rolul cuvântului în pagină, evit cuvintele pe care nu le-am întrebuinţat niciodată, fac apel la altele cu aproximativ acelaşi sens. Probabil că, prin întrebuinţarea îndelungată, cuvintele se stabilizează ca fiinţă din mintea omului. Cele care n-au fost apelate devin un gen de corp străin. Mă întreb, de asemenea, dacă nu cumva cuvintele se şi supără pe om că le-a neglijat şi-l refuză când, în sfârşit, are nevoie de ele.

Dacă te frământă chestiunea absenţei unor cuvinte din vorbirea şi din scrisul tău, poţi să ajungi la unele concluzii stânjenitoare. Cum ar fi concluzia că n-ai folosit o seamă de cuvinte care numesc sentimente, trăiri, delicateţuri ale afecţiunii pentru că nu ai avut parte de acele trăiri şi simţăminte rafinate.

n) Apartenenţa etnică e marcată la ţigani printr-un dicţionar cotidian nu doar extrem de sărac, dar şi inacceptabil în comunicarea civilizată. Îţi trebuie multă îngăduinţă şi încredere în educaţie ca să accepţi că e totuşi om insul care pune drept gaj viaţa mamei şi a copiilor lui la fiecare propoziţie r