"Acasă" e sinonim cu locul unde te-ai născut, dar nu neapărat şi pentru străinii CFR-ului. Ei se simt deja acasă şi în ţara adoptivă, România. Felgueiras a avut parte de o lecţie de română chiar de 1 Decembrie, iar Ionuţ Rada i-a fost profesor.
1 Decembrie se sărbătoreşte şi în vestiarul cosmopolit al CFR-ului. Mario Felgueiras e de trei ani în ţara noastră şi se simte deja român. Nu cunoaşte toate tradiţiile, dar colegul de vestiar la nevoie se cunoaşte! Ionuţ Rada i-a fost profesor pentru o zi. “Sunt foarte fericit aici. Şi mă simt acasă. Întotdeauna tatăl meu mi-a spus că casa noastră nu e unde te-ai născut, ci unde te simţi bine. Şi aşa mă simt aici. Ştiu că pe 1 Decembrie se sărbătoreşte Ziua Naţională a României. E o sărbătoare frumoasă", a mărturisit portughezul. Profesorul Rada l-a pus la grea încercare pe Felgueiras. L-a rugat să cânte imnul României Şi a fost chiar mai greu decât apărarea unui penalty!
Braşovul e oraşul care l-a surprins cel mai mult pe Felgueiras. Proful Rada i-a propus însă o excursie în Oltenia. „Îmi place foarte mult Sighisoara. Am fost şi aici la Turda, la Salină”, a spus "super Mario".
Confucius e filozoful preferat al lui Felgueiras, dar Rada îl îndeamnă pe Mario să dea chineza pe română!! Mihai Eminescu e titlul primei lecţii de literatură. Însă chiar dacă îi place mult în România şi spune că s-a acomodat, "Felgue" recunoaşte că nu ar da fructele de mare pentru mămăligă şi sarmale. "Proful" Rada îi recomandă să renunţe la caracatiţă pentru carnea de porc şi la Portugalia pentru Ardeal. Chiar şi aşa, lusitanul are câteva mâncăruri preferate şi în România. "Îmi place să mănânc papanaşi, îmi plac mai multe. E bun şi caşcavalul pane", a mai afirmat portarul portughez, care a avut la final o urare pentru toţi românii, indiferent de echipa pe care o susţin. "La mulţi ani România, la mulţi ani românilor", a încheiat Fe