* Secretarul general al Trezoreriei Statelor Unite vrea "o creştere mai puternică a cererii interne" în ţări europene cu surplusuri comerciale, precum Germania
Cancelarul german Angela Merkel a declarat că Germania se îndreaptă către o rundă "decisivă" de reducere a cheltuielilor bugetare, care va defini politica economică a guvernului în următorii ani, în timp ce oficialii americani cer investiţii în creşterea economică, transmite Mediafax. Merkel a afirmat, la începutul unei şedinţe de două zile a Cabinetului de la Berlin, care are ca scop identificarea celor mai bune măsuri pentru economii de 10 miliarde euro pe an la buget, că criza datoriilor de stat din Europa subliniază nevoia de austeritate pentru a se asigura stabilitatea euro.
"Nu este o exagerare să spunem că această şedinţă a Cabinetului va da în mare măsură direcţia Germaniei în următorii ani, care vor fi decisivi. Nu putem cheltui decât ceea ce încasăm din venituri", a declarat Merkel duminică, înainte de începutul şedinţei, care s-a reluat luni dimineaţă.
Guvernul german se pregăteşte de restrângerea semnificativă a deficitului bugetar şi cere altor state din zona euro să-i urmeze exemplul pentru a pune capăt crizei din regiune.
Economiile planificate de Merkel ar putea stârni un nou val de indignare în rândul populaţiei germane, care dezaprobă vehement paticiparea Germaniei cu 148 miliarde euro la fondul de urgenţă de 750 miliarde euro planificat de UE pentru susţinerea statelor aflate în dificultate.
Totodată, reducerile de cheltuieli previzionate de cancelarul german reprezintă un răspuns negativ clar la solicitarea lansată sâmbătă de secretarul general al Trezoreriei Statelor Unite, Timothy Geithner, care vrea "o creştere mai puternică a cererii interne" în ţări europene cu surplusuri comerciale, precum Germania.
Potrivit Deutsche Presse-Agentur, care citează sur