Deşi preţurile fixate de hotelieri au fost mai mari decât la Viena sau Paris, toate locurile premium din Poiană şi de pe Valea Prahovei vor fi ocupate în noaptea dintre ani
Cele 4.000 de locuri de cazare din Poiana Braşov şi Valea Prahovei, unde Revelionul costă peste 500 de euro, au fost deja rezervate în totalitate, spune Alin Burcea, proprietarul Paralela 45. Potrivit acestuia, cererea este dublă faţă de capacitatea totală.
„Sunt vreo 10-12 hoteluri de top la munte, şi ele cumulează cam 4.000 de locuri. Toate acestea, unde un loc de cazare costă, în medie, peste 500 de euro pentru un pachet de Revelion, s-au umplut deja. Este o singură dată pe an Revelionul, iar numărul de locuri este foarte mic faţă de cerere”, a spus Burcea. El a afirmat că peste 80% dintre cei dispuşi să plătească pentru o cameră la munte mai mult de 500 de euro provin din Capitală. Potrivit lui Burcea, cheltuiala de persoană pentru aceşti turişti, incluzând hotelul şi banii de buzunar, depăşeşte 1.000 de euro pentru întregul sejur. „Cu toate acestea, cererea depăşeşte oferta şi este de cel puţin două ori mai mare”, a mai spus şeful Paralela 45.
„Cred că cei care plătesc peste 500 de euro pe sejur de Revelion la munte fac asta din comoditate, pentru că nu se pune problema banilor. Cu 500 de euro poţi face un revelion la Paris, Roma sau Madrid, incluzând cinci nopţi de cazare şi transport cu avionul. Cu 300 de euro poţi petrece trei nopţi la Viena, cu zbor inclus, iar la Budapesta costă 200 de euro”, a mai spus el. Deşi preţurile fixate de hotelieri au fost mai mari decât la Viena sau Paris, toate locurile premium din Poiană şi de pe Valea Prahovei vor fi ocupate în noaptea dintre ani
Cele 4.000 de locuri de cazare din Poiana Braşov şi Valea Prahovei, unde Revelionul costă peste 500 de euro, au fost deja rezervate în totalitate, spune Alin Burcea, proprieta