Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de nemteni au ramas fara pasapoarte

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 13 august 2005 ·

Pina vineri, 13 august, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple (SPCEEPS) Neamt au fost trimise 550 de pasapoarte ale unor cetateni nemteni care au depasit perioada de sedere in strainatate, documente care au fost retinute de politistii de la frontiera. Comisarul sef Ioan Ouatu, seful SPCEEPS Neamt, ne-a declarat ca, din cele 550 de pasapoarte returnate, 30 de posesori s-au prezentat la sediul institutiei ca sa-si lamureasca situatia. "Zece dintre dosare au fost analizate. In noua cazuri cetatenilor li s-au restituit pasapoartele, intrucit au indeplinit conditiile prevazute de lege pentru anularea restrictiei. Solicitantii au prezentat documente legalizate la notarul public din care a rezultat ca pe timpul depasirii termenului de sedere a avut un contract de munca sau a fost vorba despre urgente medicale. Cererea care a fost respinsa a fost ca urmare a faptului ca persoana nu a putut face dovada ca in aceasta perioada a avut o preocupare legala pe teritoriul statului unde s-a aflat. Pentru aceasta, s-a dispus restrictionarea de la libera circulatie pentru un an de zile", a declarat comisarul sef Ioan Ouatu. Cu 550 de pasapoarte returnate, judetul Neamt se situeaza printre primele din tara. Aglomeratia din ultimele zile de la pasapoarte este si ca urmare a faptului ca multi dintre solicitanti sint din categoria celor care trebuie sa-si faca pasapoarte dupa modelul nou. "In acesta perioada, mai mult ca oricind, a crescut numarul solicitarilor din partea cetatenilor, cererile obisnuite fiind suplimentate de cele ale cetatenilor care vor pasapoarte, model nou", a declarat comisarul sef Ioan Ouatu. In primul semestru al acestui an, la SPCEEPS Neamt au fost eliberate 22.000 de pasapoarte, in luna august seful institutiei apreciind ca se vor inregistra in jur de 6.000 de cereri. Pasaportul la urgenta costa un milion de lei vechi Ince

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 39 minute
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 40 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 2 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum o ora
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 19 minute
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum 55 minute
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 3 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/19°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°