Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemirschi: "I-am sugerat ministrului Elena Udrea să continue proiectele, în special Rabla 3 în 1"

Publicat in Adevarul, vineri 2 octombrie 2009 ·

"Fostul ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi, a discutat vineri cu actualul ministru interimar, Elena Udrea, despre o listă de proiecte asumate de guvernul Boc, şi a sfătuit-o să le continue, printre acestea numărându-se şi programul "Rabla 3 în 1". "În 45 de zile (de interimat n.r.) nu poţi face foarte multe, important este să nu se oprească derularea proiectelor. I-am sugerat ministrului Elena Udrea să fie foarte atentă la ceea ce ne-am asumat, în special proiectul Rabla 3 în 1, pentru care am pregătit deja ordinul de ministru, care trebuie semnat după aparţia legilor asumării în Monitorul Oficial ", a precizat Nemirschi după ce i-a predat mandatul Elenei Udrea.

El a menţionat că a colaborat bine cu Udrea în proiectele anterioare şi a menţionat că a sfătuit-o să continue programele asumate de România prin tratatul de aderare, "astfel încât să nu existe voci care să ne acuze că nu ne-am făcut bine treaba".

" Trebuie să recunosc că doamna ministru a făcut unele corelaţii între Ministerul Turismului şi Ministerul Mediului, care ţin de dezvoltarea turismului. În perspectivă, veţi constata că una dintre şansele României care trebuie exploatată este turism într-un mediu curat ", a mai spus Nemirschi.

"Discuţiile au decurs foarte bine. Ministerul Mediului e unul dintre cele mai grele din guvernul României pentru că nu se ocupă numai de gunoaie şi de taxa auto. Corelaţiile trebuie făcute cu ceea ce înseamnă dezvoltare durabilă şi au legătură cu investiţii în toate domeniile", a explicat Nemirschi.

În plus, România şi-a asumat unele angajamente în momentul aderării la Uniunea Europeană, pe care trebuie să le ducă la bun sfârşit, "iar asta nu se opreşte odată cu schimbarea ministrului".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în stațiunea Mamaia. Ce se știe despre identitatea victimei

Ziare.com acum 19 minute
IPJ Constanța a anunțat că un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, 28 aprilie. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompi

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 30 minute
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum 16 minute
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 43 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 44 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 2 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°