Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ostahie renunţă la fuziunea dintre Cometex şi Altex

Publicat in Jurnalul, luni 14 septembrie 2009 ·

Omul de afaceri Dan Ostahie, care controlează grupul Altex, a renunţat la fuziunea prin absorbţie a Cometex Suceava de către retailer, iar divizia de real estate a grupului va rămâne pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti.

Decizia a fost luată în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor convocată la 10 septembrie, intr-un comunicat transmis, luni, Bursei de Valori Bucureşti. Acţionarii Cometex au aprobat, în luna aprilie, fuziunea prin absorbţie cu retailerul, pentru a fi retrasă de la tranzacţionare.

În plus, Cometex intenţionează să achiziţioneze acţiuni la firma Alba Iulia Commercial Gallery şi să-şi mute sediului din Suceava în Bucureşti, se arată în sursa citată. Ostahie a anunţat, în iulie 2008, că intenţionează să dezvolte un centru comercial în acest oraş, pentru care a cumpărat deja un teren în zonă şi avea opţiunea de cumpărare a unui lot alăturat.

Compania din Suceava este controlată de firma Altex Impex, deţinută de omul de afaceri Dan Ostahie, cu 96,87% din tiluri. Ostahie deţine participaţia majoritară la Altex România prin firma olandeză Bomenveld, aflată în proprietatea sa şi a soţiei sale, Marilena Ostahie. Holdingul Bomenveld face parte, împreună cu firma de credite Credex, din grupul DO, controlat de familia Ostahie.

Cometex a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri de 13,3 milioane de lei, de două ori mai mult faţă de acelaşi interval din 2008. Profitul a fost de 4,6 milioane lei, în creştere de 1,7 ori faţă de perioada similară din 2008, când a raportat un câştig de 2,6 milioane lei. Divizia de real estate a grupului Altex este listată pe piaţa Rasdaq şi are un capital social de circa 930.000 lei, împărţit în peste 370.000 de acţiuni, cu o valoare nominală de 2,5 lei.

Omul de afaceri Dan Ostahie, care controlează grupul Altex, a renunţat la fuziunea prin absorbţie

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 35 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 30 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°