Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cântăreaţa Thalia, desemnată un idol în modă de un celebru lanţ de magazine - FOTO, VIDEO

Publicat in Mediafax, sâmbătă 28 septembrie 2013 ·

Cântăreaţa şi actriţa mexicană Thalia, care şi-a câştigat faima graţie unor roluri precum cele din telenovelele "Maria Mercedes" (1992), “Marimar” (1994) sau "Maria, la del Barrio" (1995), a fost desemnată un idol în modă de către celebrul lanţ de magazine Macy's.

“Macy’s recunoaşte moştenirea şi influenţa latinilor în ceea ce priveşte naţiunea noastră, nu numai în modă, dar şi în muzică, gastronomie şi alte aspecte ale culturii. Ţinând cont de faptul că celebrăm Luna Moştenirii Latine, suntem bucuroşi să-i felicităm pe cei care au contribuit la cultura nostră şi să acordăm numele de "Idol în modă" superstarului Thalia", a declarat Dineen Garcia, vicepreşedinte Macy’s.

Thalia a primit premiul în cadrul unei ceremonii ce a avut loc în această săptămână, la New York.

Cântăreaţa Thalia şi-a lansat în acest an un nou album, care, potrivit spuselor artistei, combină sentimentele trăite la pierderea mamei sale în 2011 şi la naşterea copiilor. "Habitame Siempre" este cel de-al 11-lea album al solistei şi a fost lansat în America Latină în noiembrie 2012. Albumul conţine 12 piese, inclusiv două colaborări cu artişti celebri precum Robbie Williams sau Michael Buble.

Thalia şi-a lansat, pe 5 martie, videoclipul celui de-al doilea single de pe noul său album - "Te Perdiste Mi Amor", un featuring cu Prince Royce.

Deşi are în spate o carieră de peste 30 de ani, care a început în copilărie, Thalia a declarat recent că nu-şi doreşte ca cei doi copiii ai ei să îmbrăţişeze aceeaşi meserie. "Când am devenit mamă, totul s-a schimbat pentru mine. Sper ca cei doi copii ai mei să devină biologi, psihologi sau astronauţi... Dacă, totuşi, îşi vor dori o carieră în show-business îi voi sprijini, dar aş prefera ca ei să se bucure de copilărie", a declarat artista mexicană.

Thalia a devenit celebră în 1981, ca solistă a grupului muzical de copii Din Din

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 7 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 8 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°