Prim-adjunct al procurorului general interimar, Daniel Morar, a declarat la România TV că ieri la CSM a avut aceeași poziție ca și în urmă cu câteva luni Sursa: Vlad Stanescu
Urmare a discuțiilor cu Comisia Europeană - pentru a evita orice discuții - s-a agreat ideea ca procedura de numire în aceste funcții să fie transparentă, a spus Daniel Morar, arătând că într-adevăr legea actuală nu îl împiedică pe ministrul Justiției să facă propunerile pentru numirea în funcțiile de șefi în parchete, fără vreo altă procedură. Morar a arătat însă că atât CSM cât și fostul ministru de Justiție au agreat ideea unei proceduri transparente, la care să procurorii să aibă încredere să se înscrie.
Șeful DNA trebuie să provină din DNA, cel al DIICOT din DIICOT? "În opinia mea și a CSM, da, asta înseamnă specializarea. Nu e normal să facem experimente. Ambele structuri și DNA și DIICOT pot furniza oameni la nivelul cel mai bun", a spus Daniel Morar, răspunzând întrebării puse de moderatoarea Sorina Matei
Nu îmi este indiferent cine va fi numit la DNA. Mi se pare absolut inadmisibil ca niciunul dintre numele vehiculate să nu provină de la DNA. Mi se pare inadmisibil" a spus Daniel Morar la România TV. El a arătat că este o descurajare a procurorilor DNA în a candida pentru funcții în DNA și chiar la Ministerul Public.
Daniel Morar a precizat că i se pare inadmisibil ca un candidat la șefia DNA să nu aibă CV în domeniul anticorupției. "Doamna Kovesi nu are așa ceva!" a spus Morar.
El a afirmat că șefii structurilor specializate trebuie să provină din structurile respective, DNA și DIICOT. "Nu avem de ce să facem experimente!"
Sunt oameni care au muncit în DNA, au făcut dosare, au obținut condamnări și acesti oameni merită să acceadă la conducerea DNA, a spus Daniel Morar, nominalizând câteva persoane printre care procurorul Mariana Alexandru, Viorel Cerbu. @N