Am încercat să ating principalele chestiuni la care trebuie să fim atenți atunci când analizăm amendamentele constituționale.

Scriam săptămâna trecută despre amendamentele constituționale (Textul – aici) care transformă parlamentul în­tr-o superputere, rupând astfel echi­librul între pu­terea le­gis­la­ti­vă, cea executivă și cea ju­decăto­reas­că. Conform noii Constituții, par­lamentul este „organul re­pre­zentativ al po­po­rului român, fo­rul suprem de dez­batere și de de­cizie al națiunii și unica au­to­ritate legiuitoare a țării“ – spre deosebire de formularea Cons­ti­tuției actuale, care spune că par­lamentul „este organul repre­zen­tativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Pe scurt, dacă, în re­dac­tarea actuală, Constituția con­sa­cră prevalența parlamentului în ceea ce privește reprezentarea po­porului și legiferarea, de mâine parlamentul capătă supremația ab­solută și în ceea ce priveşte dez­baterea și decizia privind orice chestiune disputată. Parlamentul devine ultima instanță de decizie chiar și în chestiuni care exced competențele sale fundamentale. Restul amendamentelor cons­titu­ționale trebuie citite prin această prismă – de fiecare dată când este neclar cum va fi interpretat un anume text, trebuie să ne re­amintim că parlamentul este cel care va da, adesea, interpretarea finală. Referendumul

Text propus – Preşedintele României sau cel puţin 250.000 de cetăţeni cu drept de vot pot cere poporului să-şi exprime voinţa, prin referendum, cu privire la probleme de interes naţional, cu excepţia celor referitoare la revizuirea Constituţiei. Iniţierea referendumului se aprobă de parlament, prin hotărâre, cu votul majorităţii membrilor săi. Text actual – Preşedintele României, după consultarea parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional. Diz