Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎCCJ menţine definitiv pedeapsa de 8 ani de închisoare pentru Ioana Maria Vlas, în dosarul FNA

Publicat in Romania Libera, luni 28 iunie 2010 ·

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut, luni, pedeapsa de 8 ani pentru Ioana Maria Vlas, în dosarul FNA, dar şi obligaţia ca aceasta să plătească, împreună cu Gavril Bătrân şi Nicolae Popa, despăgubirile celor care au achiziţionat unităţi de fond în perioada 1999-2000, potrivit Newsin.

Potrivit sentinţei, instanţa supremă a decis că "respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul Gavril Bătrân, Asociaţia Naţională a Investitorilor FNA, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Investitorilor FNA- Paşca Iosif, Seraficeanu Constantin şi alţii. Respinge ca tardive recursurile declarate de părţile civile şi ia act de retragerea recursului Ioanei Maria Vlas."

Decizia Înaltei Curţi este definitivă.

Vlas trebuie să plătească despăgubiri, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Sov Invest S.A., către părţile civile care au achiziţionat unităţi de fond în perioada februarie - 27 aprilie 1999. De asemenea, Vlas şi Nicolae Popa trebuie să plătească, în solidar, despăgubiri, către părţile civile care au achiziţionat unităţi de fond în perioada 28 aprilie 1999- 12 decembrie 1999. Buni de plată mai sunt, potrivit deciziei Curţii de Apel, care a fost menţinută de instanţa supremă, SC Gelsor SRL şi Gavril Bătrân.

Totodată, pentru că decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost păstrată, Gavril Bătrân rămâne cu pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru neglijenţă în serviciu, iar Nicolae Popa cu 12 ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat, în 26 mai, dezbaterile pe recursurile din dosarul FNA, în care Ioana Maria Vlas, Gavril Bătrân, Nicolae Popa şi alte persoane au fost trimise în judecată pentru înşelăciune, iar pronunţarea deciziei a fost amânată pentru 11 iunie.

Ioana Maria Vlas şi-a retras, în luna ianuarie, recursul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum o ora
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest, toată lumea are datorii şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndato

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum o ora
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 2 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 4 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Ferrari făcut praf într-un accident rutier, între Turda și Cluj. Două persoane au fost rănite

Adevarul acum 2 ore
Un grav eveniment rutier produs joi, 9 mai, în localitatea Copăceni, între Turda și Cluj, s-a soldat cu rănirea a două persoane. Un singur autoturism a fost implicat în acest accident, fiind vorba despre un Ferrari.

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

14°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°