Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgaria: Vot pentru un pui fript sau pentru a nu rămâne şomer

Publicat in Jurnalul, luni 8 iunie 2009 ·

Suma de 15 euro şi un pui fript a fost preţul unui vot în ghetoul Stolipinovo din Plovdiv. O schimbare faţă de anii trecuţi, când tiganilor din această zonă săracă li se ofereau mici, orez şi litri de ulei ca să voteze aşa cum li se cere.

Organizaţia "Transparenţă fără frontiere" constată că 360.000 din cele 2.512.000 de participanţi la alegerile europene din Bulgaria şi-au vândut votul sau au fost constrânşi economic să voteze într-un anumit mod. Informaţia a fost anunţată de sociologul Antonii Gălăbov. Nu în toate cazurile este vorbă de tradiţionala cumpărare de voturi. În condiţiile adâncirii crizei mulţi oameni, îndeosebi în localităţile mai mici, au votat controlat - sub ameninţarea pierderii locului de muncă. Relativ înalta participare la vot - 38 de procente a făcut ca astfel de voturi să iasă la lumină, a declarat Gălăbov.

Pentru prima dată se vorbeşte de transfer controlat de voturi între partide ­ de la cel turc la "Lider" - formaţiunea controversatului om de afaceri Hristo Kovaciki ­ anchetat pentru fraude fiscale şi furt de TVA.

"Corectitudinea" votului se controlează cu ajutorul mecanismului de vot preferenţial. Vânzătorii sunt obligaţi să taie o anumită poziţie din lista partidului respectiv. La numărarea voturilor cumpărate trebuie să fie egale sau mai mici de numărul de voturi preferenţiale pentru poziţia respectivă. "Societatea deschisă" apreciază că 600.000 de alegatori bulgari sunt dispuşi în anumite condiţii să-şi vândă votul.

Justiţia bulgară este până acum neputincioasă împotrivă comerţului electoral. În ultimele zile au fost iniţiate 10 anchete penale, dar şansele aplicării sentinţelor prevăzute în lege pentru astfel de infracţiuni - 5 ani de închisoare şi amenda pînă la echivalentul a 10.000 de euro, sunt foarte mici.

PARTICIPARE DE 38%

Potrivit rezultatelor oficiale, centr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este poetul de stânga care l-a împușcat pe premierul Slovaciei Robert Fico. „Robo, vino aici!”, ar fi strigat atacatorul FOTO VIDEO

Ziare.com acum o ora
Atacatorul care l-a împușcat, miercuri, 15 mai, pe premierul pro-rus al Slovaciei, Robert Fico, ar fi scriitorul și poetul Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, scrie Novaia Gazeta Europe. Potrivit sursei, acesta deține arma din care a tras în mod

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar

News.ro acum 23 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. ISU Constanţa anunţă, miercuri seară, un incendiu la o locomotivă. Incidentul s-a produs la i

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum o ora
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Declarație șocantă a lui Erdogan: ”Următoarea țină a Israelului va fi Turcia dacă va învinge Hamas“

Ziare.com acum 47 minute
Președintele turc spune că gruparea teroristă palestiniană apără Anatolia, precum și „propriul pământ” în războiul cu Israelul. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut miercuri,15 mai, că Israelul „va pune ochii” asupra Turciei dacă va reu

Fraudă de 8 milioane de euro cu echipamente medicale în timpul pandemiei. Anchetă a Parchetului European la București

HotNews acum 5 ore
O anchetă derulată de Parchetul European la București vizează o fraudă de 8 milioane de euro din bani europeni, prin manipularea achizițiilor de echipamente medicale în timpul pandemiei de COVID-19. Masca de protectieFoto: Dreamstime.com Parchetul E

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°