E corul pentru care toată lumea are voce, în care se amestecă, de-a binelea şi-n amintire, glasul subţire al copilului care ai fost cu alte şi alte glasuri, lucrate de vremuri, încercînd să-şi recapete vioiciunea pierdută. Unul din ele e un glas de pinguin. Îl cheamă Apolodor. Şi cartea, pe care nu ştiu de ce, mi-o amintesc format mai mare, mai lucios - sau poate a existat o asemenea ediţie - e o invitaţie la călătorie, fără tren, fără bagaj, fără griji şi pregătiri. Uşor, plutitor, ca sunetul muzicii.
Sînt, de fapt, două cărţi, care apar, în 1979, la Editura Ion Creangă, între aceleaşi coperţi, cu ilustraţiile lui Dan Stanciu. Un indicator turistic, din acelea ivite pe cine ştie ce potecă, te îndeamnă spre Prima carte cu Apolodor. Întîiele ei versuri au făcut istorie, ca un do-re-mi din cuvinte, refren care zgîndăre, involuntar (suprarealismul, deh!), cine ştie ce muzici interioare: "La circ, în Tîrgul Moşilor,/ Pe gheaţa unui răcitor,/ Trăia voios şi zîmbitor/ Un pinguin din Labrador./ - Cum se numea? - Apolodor/ - Şi ce făcea? - Cînta la cor." Un pinguin mulţumit, "grăsuţ, curat, atrăgător/ În fracul lui strălucitor." Dar există, vezi bine, şi pentru craii zăpezilor, o Vale a Plîngerii. În care artistul tenor calcă într-o bună zi, fără să bage de seamă, şi refrenul lui se schimbă: "Mi-e dor, mi-e dor/ De fraţii mei din Labrador?". Şi nu e leac, nici cu "o litră de caimac", nici cu toate mărunţişurile pe care pribegi din toate colţurile lumii, adăpostiţi de-acelaşi circ, se grăbesc să i le ofere. Şi pleacă.
Dar voiajul nu e lipsit de primejdii. Acrobaţia pe avion îl aruncă în mările Capului Sud şi Capului Nord, de unde-l culege pescadorul Meteor. "A fost un drum fermecător". Presărat cu prilejuri de-a afla, cum se întîmplă de multe ori în viaţă, că istoria personală nu e chiar cea pe care o credeai: "- În Labrador/ Ai fost născut din înt