În ordinea simbolică a comunismului românesc aveam cîteva certitudini de neocolit, cîteva repere mari, în jurul cărora gravita, cu mai mult sau mai puţin entuziasm, întregul popor. Ştiam, cît se putea de clar, cu toţii, că eram liberi pe 1 şi 2 mai, pe 23 august, că vor fi chermeze populare la care se vor mînca mici şi se va bea bere, că trebuie să adunăm sticle şi borcane, că sîntem implicaţi în marele Festival Naţional „Cîntarea României“, că trebuie să ajutăm efortul de plătire a datoriei externe, mîncînd mai puţin şi participînd la lucrări agricole, că vom primi repartiţii pentru o slujbă, că vom primi o locuinţă, că trebuie să participăm, periodic, la învăţămîntul politic, în urma căruia nivelul nostru de responsabilitate revoluţionară avea să se îmbunătăţească zi de zi, că sîntem un popor viteaz care, în cîteva rînduri, a salvat Europa de dominaţia otomană, că i-am făcut praf pe nemţi în Primul Război Mondial, şi că soarta celui de-Al Doilea Război Mondial nu ar fi fost aceeaşi dacă Partidul Comunist Român, în nemărginita sa înţelepciune, nu ar fi hotărît alungarea regelui trădător şi trecerea alor noştri de partea aliaţilor, adică a marelui popor sovietic, vecin şi prieten.

DE ACELASI AUTOR Să răcnim Crăciunul! Formidabila armă biologică Spectaculoasele abilităţi ale păsărilor de pradă "În odaie intunerec, în orchestră melodramă" Ei bine, partea asta cu istoria glorioasă a poporului român ne-a plăcut aproape tuturor şi a fost una dintre cheile de mare fineţe cu care au lucrat propagandiştii comunişti. Împachetată în piese de teatru, spectacole, cărţi, gigantice picturi murale, filme cu bugete foarte mari, istoria românilor se înfăţişa ca istoria unui popor care jucase un rol esenţial în devenirea întregului continent. Ni s-au susurat la urechi şi ni s-au băgat sub nas toate soiurile de poveşti de vitejie, în aşa fel încît să ne simţim un mare popor