Preţul benzinei premium comercializate în benzinăriile Petrom şi Rompetrol a atins un nou record, ajungând la 5,1 lei pe litru. Majorarea preţurilor la carburanţi va duce la scumpiri în lanţ în întreaga economie, cu impact major asupra inflaţiei.
Sortimentele de benzină OMV Carrera 100 şi Alto 101, comercializate în reţelele de distribuţie ale Petrom şi Rompetrol, s-au scumpit din nou ieri, ajungând la un nou maxim istoric de 5,1 lei pe litru, după ce au depăşit pragul psihologic de cinci lei în urmă cu o lună. La pompă, preţurile pot varia cu maximum 5% faţă de cele de referinţă.
AOAR: Scumpirea carburanţilor este nejustificată
2010, anul marilor scumpiri
Petrom bagă sume uriaşe într-un sol aproape gol
Potrivit reprezentanţilor companiilor petroliere, principalul argument pentru majorarea tarifelor este aprecierea cotaţiilor internaţionale ale petrolului, care au crescut cu peste 15% de la începutul anului până acum. Preţul benzinei premium la pompele Petrom a crescut cu 7,3% de la începutul anului, în timp ce, la Rompetrol, majorarea este de 6,2%. La 1 ianuarie 2010, benzina OMV Carrera 100 costa 4,75 lei, iar sortimentul Alto 101 al Rompetrol se vindea cu 4,80 de lei pe litru.
Scumpiri în lanţ
Scumpirea continuă de la începutul anului a tarifelor la carburanţi are efecte în întreaga economie, fiind o componentă inflaţionistă puternică. „O creştere cu 10% a preţului carburanţilor înseamnă o inflaţie suplimentară de 0,6%", ne-a declarat Liviu Voinea, director executiv al Grupului de Economie Aplicată. Mai mult, această ajustare a produselor petroliere se va reflecta în preţul tuturor bunurilor, care se vor scumpi şi ele.
„Totodată, cheltuielile populaţiei cu alte bunuri vor scădea, în condiţiile în care salariile au rămas constante", a adăugat Voinea. Ca un avantaj al scumpirii carburanţilor, analistul a indicat creşte