Am urmarit, ca mai toata lumea, ce se petrece in presa din Romania in
ultima perioada (de fapt de mai multi ani incoace). Am constatat
aparitia unui quasi-monopol informational specializat in desfigurarea
deliberata si deturnarea cu program a a ceea ce tine de realitatea
factuala, plasmuirea unor fictiuni terifiante, a mitului “tiranului
bonapartist”, al unui stat dictatorial mai rau chiar decat regimul lui
Nicolae Ceausescu. Este vorba de un scenariu fantasmagoric in care un
grup de intelectuali (cei care refuza sa intre in acest joc al minciunii
sfruntate) sunt anatemizati, stigmatizati, demonizati, “demascati” ca
oportunisti, personaje cameleonice, impostori, arivisti,
cripto-fascisti, “suflete de slugi” si cate altele. Anticomunismul este
denuntat drept o inselatoare platforma propagandistica, cat despre
statul de drept, insusi acest concept nu are cum figura in lexicul celor
care apar in faimoasele stenograme.
Am observat cum s-au aliniat acestei campanii oameni care stiu prea bine
ca nici Gabriel Liiceanu, nici Horia Patapievici, nici Andrei Plesu,
nici Teodor Baconschi, nici Andrei Cornea, nici Mircea Cartarescu, nici
Mircea Mihaies, nici Catalin Avramescu (nu extind lista, numele sunt
de-acum bine cunoscute) nu pot fi comparati cu simbriasii comunismului
dinastic. Ca a face asemenea false, halucinante analogii este o insulta
nu doar la adresa lor, ci si la adresa bunului-simt. Sindromul Uriah
Heep, dupa numele fals-umilului, obsecviosului, ipocritului, unsurosului
personaj din romanul lui Dickens “David Copperfield”, este mai presus de
toate o expresie a rationamentelor meschine zamislite de ranchiuna,
auto-dispret, marginalitate, ratare si insecuritate valorica. Laolalta,
aceste trasaturi psihologice d
