Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imperiul minciunii: Intactul Felix, decomunizarea si adevarul istoric

Publicat in Contributors.ro, sâmbătă 21 iulie 2012 ·

In spatele puciului parlamentar din 3-6 iulie s-a aflat, neindoios, proprietarul trustului “Intact”, omul care, incepand din vara anului 2006, vara dosariadei, a jurat sa-l pedepseasca, prin orice mijloace, pe presedintele ales al Romaniei. Vor fi fost si altii, intre care, aflu, intemnitatul personaj de telenovele Adrian Nastase si penalul Adrian Severin. Dar Felix a fost, cel mai probabil, creierul operatiei. In orice caz, principalul beneficiar.

Dan Voiculescu nu-i poate ierta lui Traian Basescu condamnarea dictaturii comuniste si, mai ales, a Securitatii ca principal instrument al acestui regim criminal si ilegitim. I-am urmarit mimica in acea sesiune a Parlamentului din 18 decembrie 2006. Privirea sa trada o insatiabila sete de vendeta. A declansat, prin “Antene” si prin oficiosul sau, “Jurnalul National” campanii sistematice de ponegrire a celor care sustin pluralismul, statul de drept, transparenta, adevarul.

Inteleg ca luni aceasta publicatie va lansa o carte de Marius Oprea despre Traian Basescu. Volumul se intituleaza ““Adevărata faţă a lui Traian Băsescu”. Este dreptul inalienabil al istoricului Marius Oprea sa scrie ce doreste. Dar exista asocieri maculante. Cand am scris la JN, intre aprilie 2004 si septembrie 2005, Felix nu fusese dovedit colaborator al Securitatii. Ceea ce nu inseamna ca am facut neaparat bine (la vremea aceea Tom Gallagher a scris dur pe acest subiect si, privind retrospectiv, nu gresea). Marius Oprea se afla printre aceia care, chiar atunci, se exprimau transant privind biografia acestui personaj care a marcat in chip nefast tranzitia democratica a Romaniei. Nu eram singurul care scria comentarii acolo (este o constatare, nu o scuza, cum nu este o scuza ca, traind la Washington, nu eram la curent cu rolul nu tocmai fast al lui Marius Tuca in dezbaterile despre manulalele de istorie). Au facut-o si Andrei Plesu, Mircea

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 25 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 27 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 2 ore
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°