Luna lui Făurar este schimbătoare din fire. Când se face cald, de începe pământul a se dezgheţa, pregătindu-se de primăvară; când este frig de îngheaţă pietrele.
Aşa a fost lăsat de când lumea, ca timpul în luna făurar să fie când de primăvară, când de iarnă sau, cum mai spun bătrânii, "ferecă şi desferecă". "Câteodată, februarie îşi dă şi el arama pe faţă; vrea să arate că şi el este lună de iarnă. Atunci, ţin-te pânză, să nu te rupi! Unde îmi întoarce cojoaca pe dos, şi unde ne trimite câte un pui de viscol, de zloată, de te crezi la gerul Bobotezei, ori în mijlocul iernii!" (Petre Ispirescu – "Obiceiuri şi datini la sărbători, după lunile anului, din ianuarie până în decembrie, în mahalaua Tirchileştilor, din Bucureşti şi din alte părţi").
RITUALURI ÎN VIE
În prima zi a lunii februarie se face şi acum un ritual, "Gurbanul viilor", al cărui scop este de a atrage belşugul. Elementele importante sunt corzile de vie, vinul obţinut din strugurii de cu toamnă şi focul. Încă de dimineaţă, gospodarii se duc în vie, aleg cele mai viguroase corzi de viţă şi se încing cu ele pe piept sau la brâu. După ce dezgroapă sticla cu vin din cel bun, ascunsă în vie înainte de sfârşitul toamnei, merg cu toţii spre o înălţime şi acolo fac un foc ce trebuie să se vadă din depărtare. Până la lăsarea serii, petreceau cu mâncare şi băutură, cântau şi dansau. Cei care nu au participat la "Gurbanul viilor", în a doua zi din februarie îndeplinesc un alt ritual – "Târcolitul viilor" – al cărui scop este asemănător. Fiecare gospodar ia câte o bucată de bundărete (de fapt un fel de caltaboş pregătit anume) şi o ulcică cu vin. După ce înconjoară via de trei ori, se opreşte în fiecare colţ al ei. Taie o coardă de vie şi o unge la căpăt cu o soluţie din funingine şi untură, stropeşte butucul cu vin şi mănâncă o bucată de caltaboş, rostind aşa: "Doamne, să-mi faci