Se zice că, la nivelul popoarelor europene, simţul responsabilităţii se află în interior la nordici şi în exterior la sudici.
Asta se poate traduce astfel: nemţii, englezii, danezii, suedezii, norvegienii, finlandezii sau olandezii caută sursa eşecului în propriile slăbiciuni, în propriile greşeli; în schimb, italienii, spaniolii, portughezii, grecii, sârbii sau românii dau mereu vina pe alţii.
Recunosc această meteahnă la fiecare pas. Când este evident că a greşit, românul caută explicaţii care să nu-l includă. Dacă se va trezi singur pe o insulă, va da vina pe palmier. Dacă se va rătăci în deşert, problema va fi la beduin, iar în Antarctica - la pinguin.
Compatriotul nostru şi-a făcut o mare abilitate în a se refugia din calea responsabilităţii. E capabil chiar să anticipeze, iar uneori îşi pregăteşte alibiuri din timp. Mai întâi anunţă că i se va întâmpla ceva rău, apoi va întâmpina propriu-i eşec cu detaşare: v-am spus eu...?!
Pentru nefericirea românului, vinovat este întotdeauna altcineva. Nevasta - pentru că e cicălitoare; bărbatul - pentru că nu e bun; copilul - pentru că e ştrengar; soacra - pentru că există; vecinul - pentru că se ţine de prostii; dascălul - pentru că ne dă note mici deşi suntem geniali; medicul - pentru că nu ne scapă de boli incurabile; popa - pentru că nu ne pune o pilă la Dumnezeu; poliţistul - pentru că ne amendează deşi suntem perfecţi; ceilalţi şoferi din trafic - pentru că din cauza lor facem accidente; judecătorul - pentru că ne condamnă deşi nu suntem cei mai mari hoţi din ţara asta; arbitrul - pentru că mereu ne fură la fotbal; primarul - pentru că nu ne face curat în faţa casei; guvernul - pentru că nu ne dă bani; statul - pentru că nu ne dă de lucru; preşedintele - pentru toate nenorocirile trecute, prezente şi viitoare; comuniştii - pentru că ne-au nenorocit; capitaliştii - pentru că se gândesc la profi
