Personalul medical şi auxiliar de la Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Braşov au trimis o scrisoare ministrului Constantin Niţă, prin care îi solicită, ca în calitate de reprezentant al Braşovului în actualul Cabinet şi preşedinte al PSD Braşov, să intervină la Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) pentru a împiedica numirea pe postul de manager al dr. Ovidiu Dan Grigorescu (foto), care este şi vicepreşedinte al organizaţiei municipale a PSD Braşov.
„Nu, Dan Ovidiu
Grigorescu la conducerea Judeţeanului!”
Scrisoarea este semnată de prof. univ. dr. Alin Cucu, prof. univ. dr. Iosif Şamotă, în numele cadrelor universitare, de Cătălin Mişarcă, şef lucrări universitar, în numele medicilor, de directorul de îngrijiri Marius Leonte, în numele asistenţilor medicali, de as. Maria Radu, în numele Sindicatului Sanitas, şi de Lenke Balint, în numele Sindicatului TESA. „Noi, medicii şi liderii de sindicat, reprezentanţi ai asistenţilor medicali şi ai personalului TESA, cu respect, vă solicităm ajutorul în deblocarea crizei apărute la nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Actuala criză este, în fapt, o revenire a situaţiei tensionate din cadrul unităţii în care ne desfăşurăm activitatea apărută în perioada 2002-2005, perioadă în care managementul Spitalului a fost asigurat de dr. Ovidiu Grigorescu”. Potrivit acordului de guvernare între PSD şi PDL, s-a convenit ca şefia Sănătăţii să revină PSD-ului. În momentul în care a fost stabilit acest acord, spun semnatarii scrisorii, „doctorul Ovidiu Grigorescu a început să exercite presiuni şi să întreprindă diverse manevre pentru a accede, indiferent de preţ, la conducerea spitalului”. Acest lucru ar fi condus chiar la demisiile unora dintre cadrele medicale.
„Noi (…) nutrim convingerea fermă că numai intervenţia dumneavoastră promptă şi obiectivă în desemnarea ca manager a unei persoane car