Fara nicio indoiala, logica nu pare sa fie socotita un lucru necesar de catre patronii de restaurante din Bucuresti. Sau, poate ca cei mai multi isi fac restaurantele nu ca sa castige bani cu ele, ci doar ca sa-si satisfaca orgoliul, sa le arate celor din jur ca ei pot sa deschida un restaurant « de lux » chiar si acolo unde acest lucru nu are vreo noima.
Oricine isi face un restaurant, oriunde ar fi el de-a lungul si de-a latul Europei, sau chiar peste mari si tari, stie ca oamenilor le plac bistrourile si restaurantele pline si vesele, ca le place sa stie cine patron e si cum arata, ca vor sa-l vada pe acolo, ca prefera ca banii lor sa nu ingroase conturile vreunor mafioti sau interlopi, ca vor ca personalul sa fie prietenos si ca vor sa poata vorbi cu ei de la egal la egal daca au chef, ca vor sa poata manca rapid daca se grabesc (mai ales la pranz), sa stie ca mancarea e mereu proaspata si facuta din lucruri proaspete (ceea ce inseamna, automat, ca nu pot fi decat cateva feluri, nu cu sutele), ca gasesc cel putin un fel sau doua care sunt foarte bune, poate cele mai bune din oras sau chiar din imprejurimi si ca acele feluri numai acolo sunt facute asa, pentru care merita sa strabata orasul ca sa vina cand li se face pofta, ca, pe de alta parte, gasesc in fiecare zi si cate ceva nou... lucruri din acestea pe care nici nu e nevoie sa le citesti in carti, e suficient sa te uiti putin in jur. Sau, si mai simplu, poti sa-i intrebi pe cativa oameni ce, cum si unde le-ar placea lor sa manance. Insa patronii restaurantelor de la noi sunt convinsi ca bucurestenilor le plac cu totul si cu totul alte lucruri. Or sti ei, patronii, ceva ce nu mai stie nimeni, nici macar clientii...
Radu Rosetti a trait multi ani prin strainatate si, din motive numai de el stiute, s-a hotarat sa se intoarca in Patrie si sa-si deschida un restaurant in Floreasca. Spre deosebir
