La finele lunii ianuarie 1989, unul dintre oficialii maghiari a făcut declaraţii şocante pe postul de radio naţional al Ungariei. Postul fiind ascultat cu regularitate de către etnicii maghiari din Transilvania, noutăţile s-au întins cu repeziciune în România.
Preluate apoi de Radio Europa Liberă şi agenţiile de presă internaţionale – căci vorbitorul nu era un cetăţean oarecare, ci preşedintele Parlamentului Ungar! –, declaraţiile au făcut înconjurul lumii. În ajutorul satelor cu etnici maghiari, "sistematizate" de Ceauşescu, campania internaţională de susţinere "operation village" începuse încă din anul trecut. "S-a declarat că România are capacitatea de a realiza bomba nucleară" – spusese însă Matyas Szuros. Exprima îndoieli (dat fiind dezvol-tarea economiei româneşti!) dar şi certitudinea pregătirii "pentru orice provocare românească".
Să fi fost adevărat că fizicienii români ajunseseră într-un stadiu atât de avansat? Şi ce însemna "programul nuclear" discutat la începutul anului 1989, într-un cerc restrâns, sub coordonarea Elenei Ceauşescu?
Din păcate, arhivele cu documente pe asemenea temă sunt inaccesibile, vreme lungă, în oricare ţară. Iar istoricii ce le studiază sunt neaparat dintre cei cu interes pronunţat în specializarea pe chestiuni militare. Invitatul nostru, lt. col. Petre Opriş – care a cercetat, atât cât a avut şi are acces, programul nuclear al României – este unul dintre aceşti rari specialişti. Prezintă în cele ce urmează demersurile pentru "programul nuclear" din România cu sovieticii şi canadienii.
Programul nuclear al României
La 1 iulie 1965, autorităţile de la Bucureşti au sistat livrările de minereu de uraniu către alte ţări (URSS), deoarece se dorea asigurarea necesarului intern de combustibil pentru programul nuclearo-energetic românesc ce urma să fie dezvoltat în