Bolsevic pana in maduva oaselor, Gheorghe Gheorghiu-Dej (noiembrie 1901-martie 1965) a fost principalul artizan al sistemului stalinist din Romania. Lipsit de cultura marxista, un autodidact inteligent, dar un leninist desavarsit prin instinct, Gheorghiu-Dej a lasat in urma o mostenire insangerata, plina de intrigi, vendete, persecutii si crime in masa. Principiul sau calauzitor era cel bolsevic: “care pe care”. In 1956, Dej spunea ca Imre Nagy, liderul Revolutiei Maghiare “ar trebui spanzurat de limba”. Canalul Dunare-Marea Neagra, proiectul faraonic initiat de Dej spre a-i face placere lui Stalin, a fost groapa comuna a elitelor politice si intelectuale romanesti. Era gelos, complexat, neindurator. Suporta intelectualii doar cand acestia il ascultau orbeste si il venerau (Traian Savulescu, Mihail Sadoveanu, Mihai Ralea, Mihail Ghelmegeanu, Athanasie Joja, Ilie Murgulescu, Constantin Daicoviciu, chiar G. Calinescu). Nu se pretindea omniscient precum favoritul si urmasul sau, Nicolae Ceausescu. Se bizuia pe activistii specializati in domeniile pe care le supravegheau; Rautu in ideologie, Gaston Marin in economie, Draghici in teroare, Ceausescu in dosare de cadre. Razbunarile lui Dej erau ciudate. A avut conflicte dure la Targu-Jiu cu Alexandru Iliescu, a aranjat excluderea acestuia din partid. Ceea ce nu l-a impiedicat sa accepte, ba chiar sa patroneze, ascensiunea politica a fiului adversarului sau, Ion Iliescu. Suntem in Negruzzi? Suntem in tragediile istorice ale lui Shakespeare? Suntem in “Boris Godunov”?
Cand simtea ca un subaltern misca in front, Dej reactiona cu viclenie de felina. Asa a facut cu Iosif Chisinevschi cu care parea sa aiba relatii fraterne si pe care l-a nimicit politic. L-a facut “Erou al Muncii Socialiste” in 1956, l-a felicitat si l-a imbratisat cordial cand a implinit 50 de ani, dar, in culise, i-a pregatit umilirea definitiva si el