Ieri, magistratii de la Tribunalul Iasi au finalizat cercetarea judecatoreasca intr-un dosar de coruptie de toata frumusetea, care a pus pe jar Spitalul de Neurochirurgie Iasi. Judecatorii au considerat ca au fost administrate toate probele si vor putea lua o decizie corecta. Brandusa Pacurici, sefa Serviciului Resurse Umane de la Neuro, a fost trimisa in judecata pentru comiterea infractiunilor de luare de mita in forma continuata si trafic de influenta in forma continuata, iar Elena Popa, infirmiera la Spitalul Sf. Maria, a fost acuzata de complicitate la luare de mita si trafic de influenta. Ambele sunt acuzate de cate 10 acte materiale de luare de mita si 6 de trafic de influenta. Intr-un singur an, ele ar fi incasat spagi de peste 15.000 de euro de la cei care doreau sa se angajeze la Spitalul de Neurochirurgie.
"În perioada martie 2010 - martie 2011, inculpata Pacurici Odorica Brândusa, în calitate de sef al Serviciului Resurse Umane din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Prof. Dr. N. Oblu Iasi (Spitalul de Neurochirurgie), cu complicitatea inculpatei Popa Elena, infirmiera la Spitalul Clinic de Copii Sf. Maria Iasi, a pretins, a acceptat promisiunea si a primit suma totala de 15.100 euro de la mai multe persoane, sumele de bani fiind împartite între cele doua inculpate. Banii au fost pretinsi si primiti pentru ca inculpata Pacurici Odorica Brândusa, în virtutea functiei sale de sef al Serviciului Resurse Umane, sa faca toate demersurile, legale sau nu, pentru ca persoanele care au dat sau au promis sumele de bani sa fie angajate la Spitalul Clinic de Urgenta Prof. Dr. N. Oblu Iasi ca asistent medical, registrator medical, infirmier/îngrijitor si brancardier", au declarat procurorii de la Directia Nationala Anticoruptie Iasi. Magistratii au anuntat ca vor lua o decizie in acest dosar pe data de 12 noiembrie 2013.
Ieri, magistratii de la Tribu