Fostul lider politic al sârbilor-bosniaci, Radovan Karadzici, a contestat, astăzi, desemnarea unui avocat care îl reprezinte în cazul în care va continua să boicoteze procesul care îi este intentat la Tribunalul Penal Internaţional (TPI), anunţă consilierul său juridic, citat de AFP. "Radovan Karadzici a depus o moţiune pentru a obţine anularea numirii lui Richard Harvey" ca avocat, a declarat Peter Robinson, consilierul juridic al inculpatului.
"Un inculpat are dreptul să primească o listă cu avocaţi şi să aleagă avocatul care să îl reprezinte. Acest lucru nu s-a întâmplat în cazul domnului Karadzici", adaugă Robinson.
Avocat impus
Judecătorii TPI i-au impus avocat lui Karadzici după ce acesta a boicotat primele trei audieri în procesul iniţiat de TPI, argumentând că nu a avut suficient timp să-şi pregătească apărarea.
La 23 noiembrie, TPI i-a refuzat lui Radovan Karadzici dreptul de a contesta numirea lui Harvey ca avocat, argumentând că acest lucru ar împiedica "procedurile în loc să le permită să avanseze".
"Karadzici doreşte să aleagă pe cineva din regiunea sa, cu care să împărtăşească o moştenire comună, aceeaşi limbă", a precizat Robinson. Dacă va obţine câştig de cauză, va fi dispus să colaboreze cu avocatul, adaugă el.
Arestat în iulie 2008 la Belgrad după ce a fost căutat timp de 13 ani, Radovan Karadzici este acuzat de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii pentru acţiuni comise în conflictul din Bosnia (1992-1995).
CITIŢI ŞI:
Karadzici, o mică victorie: mai mult timp pentru apărare
Procurorul TPI evaluează cooperarea Serbiei
Karadzici, avocat impus
Karadzici se prezintă mâine la proces
Procesul lui Karadjici, amânat
Procesul lui Karadzic stârneşte mânie