Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nedumerire!

Publicat in Amos News, vineri 18 mai 2012 ·

Care poate fi explicată prin mirarea resimţită de o persoană sau mai multe, la vederea, aflarea, lectura, unei anume infomaţii referitoare la cineva sau despre cineva. Aceeaşi vocabulă “nedumerire”, poate fi interpretată ca starea de mirare încercată de o persoană faţă de fapta, zisele, gestul sau gesturile unei alte persoane, cunoscute sau nu şi, în fine, “nedumerirea” poate fi tradusă ori înlocuită prin sau de vocabulele: nesiguranţă, încurcătură, derută, nelămurire.

Nelămuirea noastră cea de toate zilele are în vedere raportul dintre profesia sau ocupaţia de şofer şi evenimentul rutier, grav sau foarte grav. În ce anume constă nelămurirea sau nedumerirea? În profunda stare de nepăsare faţă de erorile evidente, ştiute şi răştiute, în apatia de care dă dovadă că este cuprinsă, spre pildă, armata pedestraşilor şi nepăsarea multora dintre cei cunoscuţi ca făcând parte din “neamul lu’ manivelă” adică conducătorii de autovehicule, în egală măsură amatori şi profesionişti.

Dacă, din puzderia de accidente care, har Domnului, sunt prezentate pe majoriatea canalelor de televizie, fiece şofer ar reţine concluziile şi învăţămintele, şi, mai ales, s-ar lega să nu repete greşeala autorilor atunci am asistat la o reducere semnificativă a acestui flagel, a acestui sever mecanism de reducerea a populaţiei lumii moderne. Nedumerirea este de neevitat văzând că viteza excesivă, viteza neadaptată, neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers, neacordarea priorităţii vehiculelor şi pietonilor, trecerea pe roşu semaforic, neasigurarea la traversarea drumului public sau traversarea prin locuri periculoase, interzise, adică acele cauze majore ale accidentologiei zilelor noastre se menţin cu îndârjire la cote ridicate şi produc suferinţă şi mare durere în cazul familiilor celor ucişi sau răniţi grav în aceste evenimete majore.

Iată un exemplu clasic de nebunie la vo

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 54 minute
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 24 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 23 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 2 ore
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 39 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°