Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Uniunea Europeană vs Tradiţia romilor

Publicat in Adevarul, vineri 12 noiembrie 2010 ·

Căsătoriile forţate din cadrul comunităţilor de romi au atras atenţia Uniunii Europene. Un proiect iniţiat de bulgari în care a fost cooptată şi România vrea să înlăture aceste practici din tradiţia romă.

Tradiţia romilor este ameninţată de Uniunea Europeană. Vorbim despre tradiţia căsătoriilor între copii sau cele forţate. Liga Pro Europa din Târgu-Mureş a fost cooptată într-un proiect european pentru a combate căsătoria juvenilă.

„Este un proiect care cuprinde trei ţări, Bulgaria, România şi grecia prin care vrem să combatem căsătoria juvenilă şi forţată din comunităţile de romi. Din fericire există un procent mic de romi care încă mai practică acest obicei”, a spus Smaranda Enache, co-preşedinte al Ligii Pro-Europa.

Tradiţia vine din vremuri străvechi

Tradiţia romilor de a-şi căsători copiii încă de la vârste fragede vine din timpurile în care romii erau robi. Actorul şi regizorul Rudi Moca, şi el de etnie romă spune că cei care practică astfel de căsătorii nu vor să renunţe la tradiţie şi îşi motivează acest ritual de păstrarea pură a tradiţiei ţigăneşti. „Pe vremea când erau robi, dacă cineva venea în vizită la boier, i se oferea o fată virgină pentru noapte iar acea fată era aleasă din rândul robilor, adică al romilor. Tocmai pentru a preveni siluirea fetelor, romii au decis să-şi mărite fetele de la vârste fragede de până la 13 ani”, spune Rudi Moca.

Actorul subliniază că această tradiţia a fost împrumutată şi de români tot din această cauză. În zilele noastre vestea bună ar fi că tot mai multe comunităţi de romi au renunţat la această tradiţie. „Din cele 36 de grupări rome dion România, doar 4-5 la sută din ei mai practică astfel de ritualuri”, mai spune Moca.

Acest fapt este întărit şi de ţiganii gabori din Târgu-Mureş. „Noi nu suntem de acord cu aceste căsătorii. Noi suntem adventişti şi până la 16 ani, noi nu n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°