Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat cere despăgubiri de 100.000 de lei de la fratele său

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 17 septembrie 2013 ·

Cei doi fraţi din Mirceştii Noi, care s-au bătut din cauza moştenirii, s-au întâlnit ieri în faţa judecătorului de la Tribunalul Vrancea. Alexandru Stanciu, de 61 de ani, era în boxa cu arestaţi, iar Mitică liber în sală, alături de avocatul său. Alexandru este acuzat de tentativă la omor, după ce şi-a înjunghiat fratele în urma unei altercaţii care a avut loc în luna mai, în locuinţa mamei lor.

La termenul de ieri Mitică a precizat pretenţiile civile pe care le are de la fratele său, respectiv 100.000 de lei daune morale şi materiale. Din această sumă, doar 2.000 de lei reprezintă cuantumul daunelor materiale, respectiv medicamente şi alimentele de regim pe care a fost nevoit să le cumpere după ce a fost agresat de frate. Restul reprezintă daune morale.

Alexandru Stanciu a cerut instanţei de judecată să beneficieze de procedura simplificată, respectiv să recunoască faptele, să se judece în baza probelor care sunt deja la dosarul cauzei, şi să obţină astfel o pedeapsă redusă. Judecătorul a acordat un al termen de judecată, când Mitică va aduce probe în susţinerea pretenţiilor civile, în timp ce fratele său arestat va aduce un martor ca probă, care să îl prezinte într-o lumină favorabilă.

Conflictul, în urma căruia Alexandru şi-a ieşit din minţi şi era să îi ia viaţa fratelui, a izbucnit în seara zilei de 26 mai, în casa mamei lor. Bătrâna a fost cea care a sunat la poliţie atunci când a văzut că nu îi poate despărţi. Probabil şi din cauza consumului de băuturi alcoolice, Alexandru l-a înjunghiat pe fratele său Mitică, conflictul fiind amplificat şi de unele discuţii legate de moştenire.

Cei doi fraţi din Mirceştii Noi, care s-au bătut din cauza moştenirii, s-au întâlnit ieri în faţa judecătorului de la Tribunalul Vrancea. Alexandru Stanciu, de 61 de ani, era în boxa cu arestaţi, iar Mitică liber în sală, alături de avoc

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un Coran a fost ars la Malmo înainte de începerea Eurovision

HotNews acum 35 minute
Un bărbat şi o femeie au dat foc vineri unei copii a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţile legate de cunoscutul concurs muzical Eurovision, informează dpa și Agerpres. Copie a Coranului arsă în Malmo (Suedia)Foto

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 8 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 11 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°