În perioada 3 - 8 septembrie 2012, pe esplanada Bibliotecii Naţionale a României vor răsuna, după lăsarea serii, acorduri de Bach, Vivaldi, Scarlatti sau Händel, în cadrul primei ediţii a festivalului "Nocturne Baroce".
Timp de 6 zile, artiştii părăsesc sala de concert şi vin să cânte pe malul Dâmboviţei, însufleţind primele nopţi de toamnă cu adieri de muzică, literatură şi cultură barocă. O ofertă de nerefuzat pentru ultima săptămână de vacanţă, cu atât mai mult cu cât concertele sunt gratuite, iar muzica barocă dă neuronilor, aşa cum remarca profesorul Ioan Bradu Iamandescu, autorul primelor studii de muzicoterapie din România, „un ritm specific geniilor".
Festivalul se deschide luni, 3 septembrie, la ora 20.30, cu recitalul de lăută şi teorbă susţinut de Olivia Iancu şi Claudiu Lobonţ, în care publicul va avea ocazia să savureze farmecul subtil al acestor instrumente pentru unii vetuste, dar care îşi recapătă sonoritatea în mâinile unor muzicieni talentaţi. În a doua parte a serii, chitariştii Maxim Belciug şi Tiberiu Gogoanţă, aflaţi la prima lor apariţie în formulă de duo, vor oferi un program cu lucrări de John Dowland, Antonio Vivaldi şi Johann Sebastian Bach.
A doua zi a festivalului propune un recital de vioară şi chitară ce o are în centru pe violonista Natalia Pancec, urmat de spectacolul medieval al celor de la Nomen Est Omen.
Miercuri, soprana Rodica Vica şi ansamblul său aduc pe malul Dâmboviţei rezonanţa serilor de gală, într-un concert cu lucrări de Händel şi arii de operă.
Joi, 6 septembrie, este o seară specială, cu două recitaluri solistice: chitaristul Maxim Belciug şi violoncelistul Răzvan Suma îşi strunesc, pe rând, instrumentele, într-un program în două părţi, cu lucrări de Gaspar Sanz, Ernst Gottlieb Baron, Robert de Visée, François Couperin, Jean Philippe Rameau şi, bineînţeles, Johann Sebastian Bach.
Viner