Acum, cei care vor să-şi cumpere o casă au la dispoziţie varianta creditului Prima Casă 6 în lei, un fel de „aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie”, mai exact cu aceleaşi condiţii, dar cu dobânzi ceva mai mari decât varianta în euro. DAE a ajuns acum undeva până în jurul a 7%. De altfel, în ceea ce priveşte rata şi costul final al creditului, puţin mai contează numele băncii la care ne îndatorăm. În cele mai bune cazuri se poate câştiga câteva zeci de lei, lunar. Diferenţa este însă făcută de un alt aspect, şi anume de flexibilitatea băncii. Dacă marile bănci au devenit în ultimii ani extrem de pretenţioase, cele mai mici sunt ceva mai „prietenoase”.
Criterii de eligibilitate pentru Prima Casă 6 în lei:
Poate beneficia de creditul Prima Casă 6 orice persoană fizică care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia, nicio locuinţă, indiferent de modul şi momentul în care a fost dobândită, sau care deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 de metri pătraţi.
Primul pas pe care trebuie să îl facă o persoană care doreşte să achiziţioneze o locuinţă prin programul Prima Casă este să meargă la bancă, chiar dacă nu a găsit încă locuinţa de care are nevoie.
Consilierii îi vor prezenta detalii privind creditul, documentele necesare pentru dosarul de credit, valoarea estimată preliminară a creditului şi rata lunară de plată. În cazul anumitor bănci, creditul poate fi aprobat chiar şi înainte de găsirea imobilului care urmează să fie achiziţionat, clientul având la dispoziţie o perioadă destul de generoasă în care să se hotărască ce locuinţă doreşte.
Pentru demararea creditului, clienţii trebuie să dispună de un avans de minimum 5%. De asemenea, majoritatea băncilor acceptă până la trei coplătitori, î