Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strângere de fonduri pentru copii cu dizabilităţi, la iniţiativa Fundaţiei FARA

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 19 septembrie 2012 ·

La iniţiativa Fundaţiei Filantropice FARA, vineri, 21 septembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, începând cu ora 18:00, va avea loc un spectacol caritabil, susţinut de Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava, cu strângere de fonduri pentru copiii cu dizabilităţi din judeţ, care sunt incluşi în programe sociale coordonate de FARA. Evenimentul marchează 21 de ani de activitate FARA în judeţul Suceava. Un bilet costă 20 de lei şi se poate procura de la secretariatul Casei de Cultură Suceava.

17 copii şi tineri, ocrotiţi la Centrul „Sf. Nicolae”

Directoarea FARA pe regiunea de Nord, Rachila Păstrăv, ne-a spus că, în acest moment, în judeţ funcţionează cinci programe sociale, care includ zeci de copii cu dizabilităţi şi copii care provin din familii nevoiaşe. În Centrul rezidenţial „Sf. Nicolae” din Suceava sunt internaţi 17 copii şi tineri, cu vârste cuprinse între 5 şi 21 de ani, care provin din centre de plasament sau copii care nu au familie. Centrul „Sf. Nicolae” funcţionează din anul 1997. Cel mai important rezultat al acestui program, a completat Rachila Păstrăv, este faptul că „65% dintre copiii care au părăsit proiectul au fost reintegraţi în familia biologică sau au dobândit capacitatea de a duce o viaţă independentă”.

Pregătiţi să se descurce singuri în viaţă

La Spătăreşti, comuna Fântâna Mare, Fundaţia FARA a deschis Centrul de recuperare şi reabilitare pentru tineri cu dizabilităţi „Sf. Mihail”, centru rezidenţial pentru 11 copii, majoritatea preluaţi din centre de plasament din judeţ, având ca scop îmbunătăţirea abilităţilor de viaţă independentă în vederea integrării în muncă şi comunitate.

Un proiect care a început în anul 2005, în localitatea Arbore, şi apoi s-a extins şi în alte localităţi din judeţ, este “Programul Educaţie pentru Toţi”. Prin acest program, 140 de copii aflaţi în dificultat

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 21 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 30 minute
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 21 minute
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 5 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 36 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vladimir Putin ameninţă Occidentul la parada de la Moscova: forţele nucleare strategice ale Rusiei sunt întotdeauna pregătite

Mediafax acum 19 minute
Preşedintele Vladimir Putin a avertizat Occidentul să nu ameninţe Rusia în contextul războiului din Ucraina. Liderul de la Kremlin a vorbit din nou despre o conflagraţie nucleară la parada militară anuală de la Moscova care marchează victoria în cel

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°