Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul „Ridzi” intră în prelungiri

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 14 iulie 2009 ·

Deputaţii au ca termen 1 septembrie să decidă dacă ministrul tineretului va fi dat sau nu pe mâna procurorilor. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

Camera Deputaţilor va lua o decizie în privinţa urmăririi penale a ministrului tineretului Monica Iacob Ridzi abia la toamnă. Hotărârea a fost luată, ieri, de conducerea Camerei, la propunerea PSD, dar cu acceptul PDL. Teoretic, prin decizia de ieri, Ridzi îşi asigură supravieţuirea în fruntea Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS), dacă nu va interveni o demisie, întrucât premierul Emil Boc a declarat că o va schimba doar în cazul în care parlamentul va propune începerea urmăririi penale.

Calendarul deputaţilor

Deşi, iniţial, şefa Camerei, Roberta Anastase, promisese rezolvarea cazului în termen de 15 zile, potrivit calendarului stabilit ieri, deputaţii se vor reuni pe 27 iulie într-o şedinţă fără niciun fel de miză. Ei vor discuta raportul comisiei de anchetă, însă acest document va fi votat fără partea care se referă la urmărirea penală.

Acest capitol va fi analizat, ulterior, de Comisia juridică. Practic, pe 27 iulie deputaţii vor decide doar asupra sesizării Curţii de Conturi. După ce Comisia juridică îşi va finaliza lucrările, va avea loc o nouă şedinţă de plen care se va vota dacă deputaţii acceptă sau nu urmărirea penală. Această desfăşurare complicată a lucrurilor a provocat enervarea liberalului Mihai Voicu, care a sesizat în şedinţa Biroului Permanent că nu există un termen final al întregii proceduri. Până la urmă, Biroul a fixat drept termen de luare a deciziilor data de 1 septembrie pentru finalizarea dosarelor „Ridzi”, dar şi pe cel care-l vizează pe Călin Popescu-Tăriceanu, care va urma aceleaşi proceduri.

Explicaţii contradictorii

După şedinţa Biroului, mai-marii Camerei au ieşit cu explicaţii diverse pentru decizia luată. “Cei de la P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum o ora
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 2 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum o ora
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de lei, promulgată

Adevarul acum 18 minute
Președintele Klaus Iohannis a promulgat inițiativa prin care se dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul majorat cu 25% din valoarea acestuia e achitat integral.

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum o ora
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum o ora
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Oprea: România poate deveni un hub investiţional pentru companiile din SUA

Mediafax acum o ora
Ministrul Economiei s-a întâlnit cu delegaţia Departamentului pentru Comerţ al Statelor Unite ale Americii condusă de Cynthia Aragon, director executiv al Advocacy Center, pentru a discuta despre consolidarea colaborării bilaterale şi a parteneriatu

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Rareş Bogdan: Nu avem vară, nu avem vacanţă, ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Lupta se dă pe data de 15 septembrie. O nouă etapă pentru România. 29 septembrie, vot. Nu dormim, numărăm şi pe 30 anunţăm preşedintele României, Nicolae Ciucă

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat vineri, la Iaşi că liberalii nu au vară, nu au vacanţă. ”Ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Lupta se dă pe data de 15 septembrie. O nouă etapă pentru România”, a spus el, arătând că pe 29 septe

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°