Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovenii au încheiat sezonul la Otopeni

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 22 decembrie 2006 ·

Studenţii de sub Tâmpa au evoluat în ultima etapă a turului de campionat la Otopeni în faţa unei echipe care a avut o comportare de excepţie, reuşind în repriza secundă să se distanţeze la 30 de puncte. Lipsa din formaţie a lui Nenad Marinkovic a contat foarte mult în faza ofensivă a echipei. Braşovenii au început foarte bine, au condus cu 17-4 în primul sfert pe care însă pe final l-au pierdut la un punct diferenţă (18-19). În sfertul doi, meciul a fost echilibrat cu o uşoară tentă de superioritate din partea gazdelor. În pauză braşovenii au intrat cu un deficit de numai 6 puncte (36-42), ceea ce dădea speranţe în continuare la o evoluţie pe măsură. Pierzând sfertul al treilea, la diferenţă, Dan Calancea a introdus în teren juniorii, Ionuţ Macovei, Radu Paliciuc, Florin Munteanu şi Dohi, care nu au rezistat şi au cedat la scor. Braşovenii au luat liber de sărbători până pe 3 ianuarie, când se vor reuni pentru a pregăti returul campionatului, care va începe pe 13 ianuarie cu meciul cu Mureşul Tg. Mureş.

Dan Calancea a aliniat echipa: Sormoz 24 (33), Andruş 18 (4), Dohi 5, Coltăr 4, Morariu 2, Macovei 2.

Campionii au mai bifat o victorie

Ultima etapă a turului de campionat a programat pe Cibin unul dintre cele mai importante partide ale acestei părţi a campionatului, cu o formaţie sibiană în revenire de formă, campionii, Asesoft Ploieşti, au mai punctat încă o victorie, terminând neînvinşi turul de campionat. Dinamoviştii au învins la limită, un meci devans, la Timişoara, pe Elba, o formaţie pregătită de unul dintre cei mai buni tehnicieni, Drăgan Petricevici. Clujenii nu au avut probleme cu formaţia arădeană pe care au învins-o fără probleme. La Tg. Mureş, formaţia locală a condus la pauză, surprinzător, formaţia piteşteană. Gaz Metan a depăşit suta de puncte la Rm. Vâlcea, în faţa nou-promovatei, iar rapidiştii s-au „distrat” cu formaţia ară

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum o ora
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 41 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 2 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 51 minute
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile: Important este că nu mai există acele jigniri directe

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile, că important este că „nu mai există acele jigniri directe”. „Câştigăm noi în diaspora!”, a spus Ciolacu, relatează News.ro. M

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°