Plagiatul este furt curat! Oricât de oximoronică poate părea sintagma „furt curat“, adică fapt adevărat, exprimarea pe care am folosit-o în deschiderea textului acesta e, cred, cea mai explicită. Dacă până în 1990, în scrisul ştiinţific (medical), această hoţie era greu – sau interzis – de identificat, după acest an, iar în ultima vreme cu ajutorul computerului, sursa ilicită de „inspiraţie“ poate fi lesne descoperită. Au apărut totuşi, sub semnături cu rezonanţă, cărţi copiate, teze de absolvenţă, lucrări de doctorat etc., iar în articole metoda „copy–paste“ (resursă: internetul) a devenit o regretabilă practică. (...)

Vinovaţii (hoţii prinşi) au fost dezavuaţi de comunitatea ştiinţifică, deşi, nu de puţine ori, tăcerea prejudiciaţilor a putut fi „cumpărată“, „supărarea“, anihilată. Este o lege a citării şi, mai mult decât o îndatorire de natură etică, aceea de a menţiona sursa şi a folosi ghilimelele ori alt caracter de literă faţă de cel al textului, pentru ca lucrurile să fie „clare“ pentru cititor. Un fapt asemănător, sigur, nu la fel de grav precum cel mai sus semnalat, imputabil autorilor, dar şi unor colective de redacţie, e trimiterea şi publicarea unor articole către (în) mai multe rev Publicitate iste (mărindu-se astfel şansa de apariţie şi, în subsidiar, cea de „autoreclamă“). Revistele provinciale sunt, mai ales, „beneficiarele“… E cazul surprizei pe care am avut-o primind numărul recent (41) al mensualului MARAMUREŞUL MEDICAL, unde regăsim cazul clinic „Pseudotumora (sic) ileo-cecală“, articol apărut deja în „Viaţa medicală“ din 17 septembrie 2010 (fireşte, aici, cu îndreptarea tacită a greşelilor de exprimare şi ortografie). Autorii sunt: dr. Vasile Daraban şi dr. Ioan Ciobanca de la Spitalul de Urgenţă din Zalău. Dar să trecem… Semnalăm din numărul „Maramureşului“ textele: „Arsurile şi intoxicaţiile ce pot interveni în managementu