Ministrul Adomniţei, deşi aflat în concediu de alegeri, îşi va lăsa amprenta asupa învăţământului românesc printr-o lovitură de maestru: dintr-un foc, din programa şcolară (deocamdată a claselor a V-a şi a VI-a) dispare cam 30% din materie! O altă schimbare revoluţionară este reducerea orarului zilnic la maxim 5 ore, şi asta doar în clasele mari.
Va deveni şcoala mai uşoară şi mai atractivă pentru elevi? Înclin să cred că nu. Problema de fond a învăţământului nu stă în cantitatea de materie, ci în calitatea ei. Am moştenit de la învăţământul comunist - care a avut, cu certitudine, părţile sale bune, altminteri nu ar fi fost unul dintre domeniile în care România a performat - o programă legată de caracteristicile şi realităţile acelei perioade, care-şi propunea să construiască „omul nou” cu orice preţ. Ponderea importantă a materiilor umaniste şi nivelul ridicat al celorlalte materii plasa şcoala spre performanţe fără legătură cu practica economică şi socială. Învăţământul, ca şi cultura, devenise un refugiu şi o compensaţie a lipsei alternativelor lucrative, pragmatice.
De 18 ani încoace lucrurile s-au schimbat şi continuă să se schimbe. Componenţa şi dinamica societăţii sunt cu totul altele. Naţia nu mai vrea, la unison, diplome. Oamenii vor mai degrabă să câştige bani, iar şcoala devine importantă doar în măsura în care-i ajută în atingerea acestui scop. Nu mai funcţionează relaţia directă între pregătirea şcolară şi posibilitatea să câştige mai mulţi bani.
Pe un asemenea fond, şcoala a continuat să pregătească copiii într-o manieră mai degrabă disciplinară decât stimulativă. Accentul s-a păstrat pe volumul de cunoştinţe, în detrimentul tehnicilor de însuşire. Uneori, acest lucru a fost direcţionat cu interes, spre a-i obliga pe părinţi să recurgă la soluţii de pregătire extraşcolare. Baza cunoştinţelor din diverse domenii a rămas cam aceeaşi de p