Toamna in Dublin poate fi un anotimp al plimbarilor lungi, pe strazi linistite sau parcuri de o salbaticie studiata, pe linga Liffey sau pe animata Grafton Street, pentru a sfirsi intr-un pub in Temple Bar, linga un pahar de Guiness sau de Tulamore Dew. Oras al scriitorilor, Dublinul e populat de umbrele lui Swift, Bernard Shaw, Joyce, Yeats, Oscar Wilde, Beckett sau... Bram Stoker, ca sa-i insiram doar pe cei mai spectaculosi. Din brand-ul de tara al Irlandei face parte, odata cu literatura, muzica si dansul atit de pitoresti, si teatrul – bine reprezentat in Dublin, orasul cu balcoane de fier forjat, in stil georgian, care n-a fost, spre deosebire de orgolioasa Londra, bombardat in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Poate de aceea e atit de prietenos.
Sau poate fiindca, la fel ca Helsinki, n-a fost niciodata capitala de imperiu. Sau, pur si simplu, fiindca gazduieste si anul acesta un festival international de teatru cu reputatie in curs de consolidare – sau evenimente reunind artisti al caror punct de intilnire e spectacolul, fie el performing, instalatie, concert.
Ca structura si desfasurare, Dublin Theatre Festival nu are nimic deosebit fata de alte festivaluri conventionale, care-si propun sa prezinte unui public deja cunoscut spectacole importante. De asemenea, el este gindit si ca loc de intilnire, nu numai informala, ci si intre membrii ITI (International Theatre Institute), reprezentanti ai unor teatre importante de repertoriu, de proiecte sau pur si simplu ai unor festivaluri sau companii independente din Europa, SUA si Canada.
La o trecere in revista, nu atit sumara, cit necesara, in program sint nume prestigioase. Deutsches Theatre Berlin, cu Emilia Galotti, un spectacol al lui Michael Thalheimer, azi, unul dintre regizorii cu cea mai personala voce in teatrul german. Pe o scena goala, spatiu mobilat de actori dar si de e