Exista momente cand devine imperativ sa revenim la clasici. In acest caz, cand ni se servesc lectii anti-europene de unde te astepti si de unde te astepti mai putin, e bine sa-l recitim pe Caragiale. Articolul lui Marius Stan capteaza o mentalitate pe care, in lipsa unui termen mai potrivit, as numi-o salvationista. Vin chinezii, vine cornul abundentei! Nu ma pronunt asupra tranzactiilor economice, dar pot sa ma mir ca s-a ajuns la o pompa ce frizeaza ridicolul. Romania este in UE, lucrul cel mai bun care s-a intamplat in aceasta zona in ultimii 500 de ani, spre a-l cita pe Ken Jowitt, un politolog american care stie mai mult despre Romania decat o armata de academicieni locali. Dar noi suntem amarati si otarati, panicati si dispretuitori, in raport cu cine? Cu Europa. Nimic nou sub soare. Cititi textul lui Caragiale. Fie-ne permis sa-l recitim pe Caragiale.
Scrisoarea lui Ion Luca Caragiale despre vizita lui Barbu Delavrancea. Berlin, 1905.
Berlin-Wilmersdorf, Preussishestr. 10 Joi, 7/20 iulie 1905
Dragã Alecu,
Am pãțit mai zilele trecute o mare rușine. Sã tac și s-o înghit? Greu — și ar fi și pãcat! Mi-ești prea bun prieten — așa cel puțin mã mãgulesc a crede, și sper cã nu mã-nșel — ca sã nu ți-o mãrturisesc, așteptând cu încredere de la tine un rãspuns de mângâiere. Dar, rogu-te, sub secret de jurãmânt, numa-ntre noi sã rãmâie. O sã-ți parã, desigur, prea lungã trista mea scrisoare, dar iartã-mã, scumpul meu amic, trebuie sã-ți spun totul. Ai, te conjur, rãbdare și acordã-mi câteva minute de atențiune.
Am compromis Berlinul, compromis imperiul si nația germanilor,compromispe mine, compromise familia mea, în fine!
Barbu!… Barbu, în trecerea lui spre Paris, a dat prin Berlin!… Eu! eu, lipsitul de cel mai elementar instinct de conservare a reputației naționale germane-eu l-am ăndemnat să treacă pe aici!
I-am ieșit joi 23
