Consiliul local ar putea reduce perioada de stocare a vehiculelor ridicate, pe care după 90 de zile o să le scoată la licitaţie. Depozitul din cartierul Micălaca este ocupat aproape în întregime, iar, conform actualelor legi locale, maşinile ar trebui să fie păstrate un an.
Pentru a evita aglomerarea depozitului în care municipalitatea strânge lunar zeci de rable de pe străzi, aleşii locali vor să reducă perioada de depozitare a vehiculelor ridicate de pe domeniul public de la un an, la 90 de zile.
„Perioada maximă de depozitare va fi de 90 de zile. În situaţia în care proprietarul sau deţinătorul legal al vehiculului sau remorcii nu se prezintă în acest termen pentru ridicare, vehiculul trece de drept în proprietatea privată a municipiului Arad, liber de orice sarcini”, a spus Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad.
Deşi licitaţiile rablelor au loc periodic, depozitul continuă să fie plin de maşini abandonate. „Până acum, în urma licitaţilor au fost vândute peste o sută de maşini abandonate. Posibil, în luna noiembrie, alte 70-80 de maşini să fie scoase din nou la vânzare”, a declarat Flavius Stăniş, şeful depozitului de maşini abandonate.
Motivul acestei schimbări, care va duce la pierderea dreptului de proprietate asupra maşinilor neridicate în trei luni, pare să nu-i afecteze pe actualii proprietari ai rablelor.
„Nu are nici o relevanţă faptul că se schimbă termenul. Ca să duc maşina la casat, trebuie să plătesc. Ca să o ridic după ce a fost confiscată, trebuie să plătesc. De mai bine de patru luni, maşina stă nemişcată în faţa blocului pentru că nu o mai pot folosi”, a spus Claudiu Covaci, proprietar de rablă.
Succes la ultima licitaţie
Deşi licitaţia de la începutul acestei luni a avut un succes răsunător, doar 20 de rable şi-au găsit stăpân printre ofertanţi. Cei mai mulţi au considerat o a