Sâmbătă, vioi peste măsură, pusesem de-o nefăcută în bătătura fotbalului naţional. Ne pregătiserăm în muşchi şi-n gând să-i smotocim pe francezi, să le jumulim cocoşeasca înfumurare.

Sâmbătă, vioi peste măsură, pusesem de-o nefăcută în bătătura fotbalului naţional. Ne pregătiserăm în muşchi şi-n gând să-i smotocim pe francezi, să le jumulim cocoşeasca înfumurare. Dar n-a fost să fie. Şi nici n-avea cum să fie deocamdată. Mai avem câte ceva de recuperat. Pentru că pe vremea când domenecii culegeau ciocolată prin nordul Africii, românaşii mai plăteau încă factura de întreţinere a turcilor. Poticnirea naţionalei în semnul egalităţii cu Franţa ne-a păcălit speranţa. S-a lăsat puţin întunericul, dar încruntarea n-a fost durabilă. Fotbalul glumeţ din Cupa României a repus râsul în drepturile sale. Evident, protagonistele respectivei comicării au fost cele mai de fală reprezentante ale ligii mitice.

CFR, Dinamo, Poli Timişoara şi mai ales Steaua au dat prin gropile diviziei secunde într-o mare veselie. La Cluj, pentru a alege între campioni şi retrogradaţi, s-au executat lovituri de departajare până a intrat seara sub plapumă. Serea, sfrijitul fără de cusur al arbitrajului, a fost nevoit să facă eforturi neomeneşti pentru a-i ţine pe dinamovişti în meciul cu FCM Tg. Mureş. Mircea Rednic a realizat însă că doar cu Serea poţi realiza performanţa de a te compromite, dar nu şi victoria în meci. Atunci a recurs la fotbalistul echipei, la Ionel Dănciulescu, şi cazul a fost rezolvat. Lăcătuş, spre deosebire de Rednic, nu a avut soluţii. Nu i-a avut nici pe Serea şi nici pe Dănciulescu. În aceste condiţii a defilat cu nişte anesteziaţi ai infatuării, cu nişte nesimţiţi pe care fotbaliatorii Sportului Studenţesc i-au învins fără a le deranja somnul.

Cu o oarecare îngăduinţă poate intra şi FC Argeş pe lista deziluziei. Nu însă şi Gloria Buzău sau Gaz M