Clasicul ghips aplicat măinilor şi picioarelor fracturate e de domeniul trecutului. Mihai Paraschiv, medic primar ortoped la Spitalul de urgenţă "Dimitrie Bagdasar" din Capitală, recurge la intervenţii chirurgicale de urgenţă ce permit mobilizarea bolnavului imediat după operaţie.

Iarna aduce zăpadă, gheţuş şi, o dată cu ele, şi fracturi. Potrivit medicului primar ortoped Mihai Paraschiv, in sezonul rece, numărul fracturilor la măini şi picioare provocate de condiţiile meteo creşte considerabil. Cei mai expuşi sunt bătrănii, in cazul lor fracturile de şold fiind cel mai des intălnite şi necesitănd montarea unor proteze. Dacă pănă acum in cazul unor fracturi se apela la aparatul ghipsat care imobiliza bolnavul cel puţin o lună, Mihai Paraschiv spune că in cazul fracturilor membrelor inferioare, printr-o intervenţie chirurgicală de urgenţă, pacienţii pot fi mobilizaţi chiar a doua zi după operaţie. Mai intăi prin mişcări pasive la pat, apoi, in funcţie de evoluţia postoperatorie, se trece progresiv la scurte plimbări. Pentru recuperarea pacienţilor cu fracturi, Spitalul Bagdasar dispune de o clinică de kinetoterapie cu dotările necesare. Potrivit lui Mihai Paraschiv, la acest spital se operează in medie 1.800 de fracturi pe an, aproximativ 400 dintre ele fiind rezultatul accidentelor rutiere. Din cauza lipsei echipamentelor şi a materialelor sanitare necesare in spitalele din provincie, Clinica de Ortopedie de la Bagdasar preia şi tratează şi 30%-40% din cazurile din ţară. Dintre acestea, 600 sunt realizate de Mihai Paraschiv, el fiind şi singurul medic ca