In urma cu 4 ani, coruptia era tema campaniei electorale. Romanii erau chemati la urme in numele promisiunii ca mai tarziu ii vor vedea pe corupti in varful tepelor simbolice din Piata Victoriei.
Chiar si sloganul "nu pot ei fura cat puteti vota", chiar daca se referea la o niciodata dovedita frauda electorala in primul tur de scrutin, tot o forma de coruptie viza pana la urma.
Au trecut 4 ani. Lupta anticoruptie a ajuns pe locul al 8-lea, al 9-lea al programelor electorale. Se discuta despre salarii, se liciteaza majorari, anticoruptia este atinsa abia in treacat, aproape cu jena.
Premierul sta cu jumatate dintre clientii DNA la masa si i-a avut in propriul cabinet pe cealalata jumatate, in frunte cu fostul ministru al Justitiei care a incercat sa schimbe legi ca sa-si scape pielea, iar acum este nici mai mult nici mai putin decat purtatorul de cuvant al PNL.
Insusi presedintele Traian Basescu a inceput sa-si tradeze cauza numarul 1 de-acum 4 ani si pentru care a luptat vreme de alti trei. Dupa locale insa ne-a explicat ca poporul voteaza mafioti, referindu-se la baronii ajunsi presedinti de consilii judetene.
Iar zilele trecute, Traian Basescu ii recomanda ambasadorului SUA, la fel ca Bogdan Olteanu in urma cu cateva luni, ca atunci cand mai vorbeste despre coruptie sa lase Romania in pace si sa se uite la sistemul bancar din tara lui.
Si ca sa fie clar, Traian Basescu a explicat ca mesajul se adreseaza tuturor politicienilor straini: romanii nu mai primesc lectii in materie de anticoruptie.
Intr-adevar, au si de ce sa nu mai primeasca! Rezultatele celor 4 ani sunt atat de convingatoare incat justitia din Romania a ramas si va ramane probabil in continuare sub monitorizarea Comisiei Europene, nu avem niciun demnitar condamnat definitiv pentru fapt de coruptie, iar dosarele instrumen