Ioana Lupea: „Ultimul exemplar al menajeriei Fenechiu-Vlasov este pe cale de dispariţie.”
Pentru el ar putea fi înfiinţată catedra de „cum scapi de răspundere pe pielea altcuiva“. Cristian David este un incontestabil maestru în arta fofilării. Şi-a schimbat numele din Troacă în David şi s-a căsătorit cu fata avocatului ieşean Mihail Vlasov ca să-şi sporească influenţa în PNL şi bunurile din declaraţia de avere.
Ar putea breveta „metoda David“, care l-a scos basma curată din câteva scandaluri de răsunet, în care colegi de-ai săi de partid, ca Ludovic Orban şi Cristian Adomniţei, au căzut seceraţi. Bănuit că s-a aflat la originea încercării poliţiei de a acoperi accidentul produs în iarnă de partenerul său de partid şi de guvern Ludovic Orban, Cristian David a ieşit ca o fecioară neprihănită din scandal, sancţionând administrativ câţiva tablagii. Tot cu onoarea nepătată şi cu scaunul nezdruncinat a scăpat şi din aventura aeriană a ministrului Cristian Adomniţei. David este cel care a fost de acord ca ex-ministrul educaţiei să se deplaseze la propria lui nuntă cu elicopterul MIRA. Doar ginerică a fost demis de Călin Popescu-Tăriceanu, chipurile pentru votul din parlament în favoarea majorării salariilor. Dar ministrul de interne era tot atât de vinovat de folosirea abuzivă a echipamentelor din dotarea statului, cât şi confratele Adomniţei.
În afacerea „Logan de 70.000 de euro“ însă, pe Cristian David nu-l mai pot ajuta nici ursitoarele lui bune - socrul Mihail Vlasov, preşedintele liberal al Camerei de Comerţ şi Industrie, şi naşul său politic, baronul de Iaşi Relu Fenechiu. Aşa cum fac toţi complicii neinstruiţi în „dilema prizonierului“ (vezi dosarul „Mătuşa Tamara“), cel sacrificat azi, chestorul Gheorghe Popa, şeful Poliţiei Române, va spune tot la DNA. Dacă ministrul Cristian David a aprobat cu bună-ştiinţă hiperbolicul contract