Acum, că şi-a anunţat candidatura şi Irinel Columbeanu, putem plânge cu lacrimi nord-coreene ghinionul de a nu-l mai avea printre noi pe marele Caragiale.
Maestrul s-a născut înainte de vreme şi, prin urmare, a murit înainte de vreme, irosindu-se printre contemporanii săi Dandanache, Trahanache, Farfuridi, Caţavencu, Goe, Zoe, Ziţa, Miţa şi Mamiţa. Nu încape îndoială, a fost o pâine de mâncat şi atunci, dar pe lângă personagiile de azi a fost mizilic!
Domnu' Iri (cum îi spun pupezele cu microfon) sau nenea Iri (cum ar trebui să-i zică micuţa Irinuca) a intrat, aşadar, în bătălia pentru funcţia de primar general al Capitalei. A făcut-o printr-un mesaj video postat pe YouTube, aşa cum îi stă bine unei bătrâne vedete mondene pierdute printre picioarele muuuuult prea lungi ale unei curvete de Moldova. Irinişor - ca să-i spunem aşa - începe cu o minciunică, definindu-se drept „cetăţean al Bucureştiului, fără întrerupere, în ultimii 52 de ani", deşi de ceva vreme pozează în „fante de Izvorani" - localitate din judeţul Ilfov, fost Sectorul Agricol Ilfov.
Dar nu domiciliul e problema, nici măcar doctrina politică a noului catindat (care o fi aceea?), ci însuşi Irinel Columbeanu. Las' că ta-su, Ion Columbeanu, a fost o lipitoare stalinistă-comunistă-ceauşistă-oportunistă prin toate guvernele vreme de jumătate de veac, de la Gheorghiu-Dej la Năstase, dar din toată strădania lui au ieşit o avere şi o caricatură. Un gnom care face pe voinicul, un cintezoi care face pe cocoşul. O definiţie a obscenităţii publice, în numele căreia defilează pe ecranele televizoarelor în toate ipostazele, de la familistul grijuliu la amantul viril. O colecţie de complexe adunate în trupul plăpând al unui singur om.
Irinel Columbeanu este doar o nouă piesă în colecţia de caricaturi politice pe care ne-o propune mult prea lunga noastră tranziţie. Un alt corifeu al micilo