V
Nu am avut niciodată idei năpraznice de dreapta. Dar, privind mizeria bucureşteană, dezolarea din cartierul ilustru năpădit de hoardele de turişti descreeraţi, sunt ispitit să cred că această cetate, Luteţia, apărată şi salvată de Sfânta Genevieva a cărei siluetă e lansată, concepută în stilul unei rachete cosmice, pare gata să se avânte spre cer de la capătul podului de pe Sena... merită nu numai o slujbă; merită sau s-ar cuveni, cândva, să fie transformată în-tr-o rezervaţie a bunului-simţ, bunului gust, spiritului omenesc în general.
Războiul era pe vremuri şi o afacere estetică. Nu în primul rând, desigur, frumosul ocupând totuşi un loc privilegiat. Dovadă tunurile astea expuse în incinta Domului, ţevile de tun dezafectate din curtea Domului Invalizilor ce speriară Europa, făcând să se clatine tronuri şi privilegii. Astăzi, uitate de tehnică, ele îşi oferă mai mult partea estetică, - şerpi de bronz încolăciţi, închipuind mânere de ridicat ţeava, peştii de bronz de tot felul având şi ei acelaşi rol şi din când în când printre ele in-scripţii latineşti. Nu lipseşte câte un N mare, din când în când, semn că ţevile respective cântărind multe tone bubuiră la Austerlitz, la Jena, Rivoli, Wagram şi cine mai ştie pe unde, înainte de a ajunge nişte obiecte ciudate de muzeu...
Se trăgea aşadar cu tunuri înflorate, animaliere, cultivate, umaniste chiar, grăind printre salve latineşte, îndopate în prealabil cu nişte făcăleţe gigantice de pulbere explozivă... Cred că doar americanii, azi, în copilăria lor de oameni bogaţi, în naivitatea lor deprinsă cu visările cărţilor de poveşti, mai scriu pe armele lor, - nucleare - câte un cuvânt şugubăţ... de pildă Zburdalnica, aluzie la racheta căutătoare de ţinte pe terenul inamic, şi altele, Cocoşul, Găinuşa...
Pavajul curţii interioare a Domului poartă încă pe lespezile lui tocite urmele, zg