Focşănenii sunt invitaţi la un eveniment muzical special, în pragul sărbătorii Naşterii Domnului. Este vorba despre Festivalul Coral Naţional Pastorala, ediţia a VIII-a, intitulată ”Iată, vin colindători...”. Corul de cameră ”Pastorala” din Focşani îi invită pe toţi iubitorii stilului muzical coral la concertul tradiţional de colinde care va avea loc duminică, 16 decembrie, la Teatrul Municipal ”Mr. Gh. Pastia”, de la ora 17.00.
Vor încânta audienţa cu frumoasele colinde româneşti Corul Camerata din Brăila (dirijor fondator Paraschiva Moise, dirijor preot Ion Păvăloiu), Corul Cantabile (dirijor prof. Andrei Manovici – Liceul ”Ioan Slavici” Panciu), Corul Muguri Vrânceni (dirijor prof. Carmen Herghelegiu Liceul de Artă Focşani), Corul Sf. Nectarie (dirijor preot Vasile Dabija - Ghimiceşti), Corul Bisericesc al Parohiei Sf. Voievozi (dirijor Filofteia Bădărău, Focşani), Corala preoţească a Vrancei ”Sf. Ierarh şi Mucenic Teodosie de la Brazi” (dirijor preot Aurelian Dumitru), Corul de cameră Pastorala (dirijor prof. dr. Dumitru Săndulachi).
Intrarea la concert este liberă. ”Vrem să oferim un cadou de Crăciun pentru toată lumea, să vină oamenii cu plăcere la concert, să asculte colindele noastre strămoşeşti, în prag de Crăciun”, ne-a declarat profesorul Dumitru Săndulachi, dirijorul Corului Pastorala. Spectacolul va fi prezentat de prof. univ. dr. Ioan Golcea, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale Corale din România şi de preotul profesor Valeriu Tufaru.
Festivalul continuă la Vintileasca, pe 22 decembrie, de la ora 16.00, la Biserica ”Sf. Petru şi Pavel”, unde preot paroh este Nicolae Potop, cu colindătorii din Vintileasca şi Corul de Cameră Pastorala. Colindători vor fi şi la Dumitreşti, pe 23 decembrie, de la ora 10.00, la Biserica ”Sf. Nicolae” (preot paroh Mircea Vintilă).
Organizatorii Festivalului Coral Naţional Pastorala sunt