Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Din Interior" – Un reportaj despre un patrimoniu de peste 100 de milioane de euro lăsat în paragină de autorităţi

Publicat in HotNews, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Emisiunea "Din Interior" propune pentru această săptămână o anchetă foarte minuţioasă despre situaţia dezastruoasă în care se află reţeaua de aproape 2000 de kilometri de conducte de produse petroliere, anunta Digi 24.

Conductele construite să transporte rapid şi eficient benzina şi motorina de la rafinăriile din valea Prahovei spre marile oraşe din sudul ţării şi spre porturile Giurgiu şi Constanţa, în valoare de peste 100 de milioane de euro s-au transformat după 1989 în raiul hoţilor de fier vechi. Petrotrans, compania de stat care a administrat sistemul de transport a dat faliment în anul 2007 iar statul român nu a reuşit să găsească un investitor privat care să preia activitatea. Soluţia găsită de autorităţi: trecerea întregului patrimoniu în conservare. Consecinţele acestui adevărat abandon al autorităţilor este acum vizibil peste tot în ţară, iar reacţiile celor care se ocupau odinioară de Petrotrans sunt sugestive.

"Imaginea este tristă, pentru că este de fapt imaginea dezindustrializării României”, este concluzia lui Marian Săniuţă, fost şef serviciu management Petrotrans. Iar Dumitru Costea, fostul şef serviciu pază Petrotrans crede, la rândul său, că vorbim despre un adevărat dezastru: „Este o deziluzie, un dezastru! O chestiune care s-a construit timp de zeci de ani de zile (...) a ajuns un morman de fiare vechi.”

Pentru a putea ilustra acest dezastru la adevărata lui dimensiune, echipa "Din Interio"r s-a deplasat în toate zonele în care vechiul sistem de conducte a funcţionat cândva: de la Feteşti, Constanţa, Teleajăn, până în apropierea Bucureştiului, la Chitila. Ce au găsit, spre exemplu la Teleajăn, cea mai mare staţie de pompare din ţară?

O familie care creşte oi şi capre printre instalaţii şi multă, multă rugină: „Este vorba de o investiţie care a fost de multe milioane de dolari la vremea respectivă. S

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia a fost reţinut

Mediafax acum 16 minute
Directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Stănculescu Cătălin-Liviu, a fost reţinut. Stănculescu e acuzat că ar fi primit 13.000 de euro mită de la un administrator de firmă.

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum 35 minute
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 31 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 45 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum 25 minute
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Comercianţii de carburanţi din Ungaria au primit termen două săptămâni pentru a reduce preţurile la nivelul mediei regionale

News.ro acum o ora
Guvernul ungar a acordat membrilorcomercianţilor de carburanţi două săptămâni pentru a reduce din proprie iniţiativă preţurile la carburanţi la nivelul mediei regionale, informat joi Ministerul Economiei, de la Budapesta, conform MTI Ministrul a inf

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°